Poliţiştii rutieri într-o acţiune TISPOL, pe drumurile vâlcene
Acţiune cu efective mărite a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, în conformitate cu Calendarul de Activităţi al Organizaţiilor Poliţiilor Rutiere Europene (TISPOL), în vederea asigurării deplasării în siguranţă a tuturor participanţilor la trafic.
În perioada 17 – 24 aprilie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea vor organiza şi desfăşura acţiuni preventiv – reactive, în sistem integrat – SPEED, în zonele cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere, pe fondul deplasării pe drumurile publice cu viteză excesivă. În acest scop vor fi utilizate toate aparatele radar din dotarea unităţii. Având în vedere aceste aspecte, poliţiştii rutieri vă recomandă să conduceţi prudent şi să respectaţi prevederile legale privind circulaţia rutieră.