Poliţiştii faţă în faţă cu elevii! Întâlnire în cadrul unei campanii naţionale de protejare a patrimoniului cultural naţional

Campania naţională “Trecut spre viitor – Cunoaşte şi protejează patrimoniul cultural naţional!” iniţiată de Fundaţia Colegium XXI, în parteneriat cu Poliţia Română, îşi propune să aducă în faţa elevilor de gimnaziu şi de liceu specialişti care să-i înveţe despre importanţa patrimoniului cultural naţional, cum putem fiecare dintre noi contribui la menţinerea identităţii naţionale, prin protejarea bunurilor de patrimoniu şi care sunt infracţiunile care pot fi comise în acest domeniu.

În judeţul nostru, în acest an, a fost selectată o unitate de învăţământ pentru a participa la această campanie, respectiv Şcoala Gimnazială Nr. 13, din Râmnicu Vâlcea, în fiecare an şcolile participante fiind altele.
Cea de-a doua întâlnire din acest an a fost organizată de poliţiştii vâlceni miercuri, 31 mai 2017, împreună cu elevii Şcolii Gimnaziale Nr 13. Pentru început, elevi de gimnaziu, însoţiţi de profesorii diriginţi, au avut parte de o întâlnire cu ofiţeri specialişti în protejarea patrimoniului cultural, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Vâlcea, Serviciul de Investigaţii Criminale şi Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii care, le-au prezentat elevilor o serie de informaţii privind identitatea personală şi identitatea naţională, bunurile de patrimoniu naţional mobile şi imobile, cum putem proteja monumentele istorice, dar şi siturile arheologice. A fost făcută şi o scurtă prezentare a istoriei celor mai reprezentative imobile de patrimoniu naţional existente în judeţul Vâlcea.

Din discuţiile purtate cu elevii, nu au lipsit informaţiile privind infracţiunile din domeniu, de la distrugere, furt, profanare de monumente istorice, deţinere ilegală de aparate de detectat metale, astfel încât elevii să le cunoască şi să le evite, şi, în plus, să realizeze faptul că bunurile de patrimoniu naţional au un regim special şi sunt protejate de lege, chiar şi atunci când sunt în proprietate privată.
La finalul unei zile bogate în informaţii preţioase, elevii şi cadrele didactice implicate în proiect au primit din partea organizatorilor diplome şi brăţări tricolore care să le amintească de importanţa păstrării valorilor identitare româneşti, insuflată pe parcursul întregii activităţi.
Activitatea a fost derulată azi, 31 mai a.c., pentru a putea serba, în acest fel, şi Ziua de 1 Iunie, Ziua Internaţională a Copilului, transmiţând pe această cale tuturor copiilor un călduros La Mulţi Ani!