POLIȚIA VÂLCEA: Cetățenii pot utiliza faxul, poșta sau emailul pentru depunerea cererilor, reclamațiilor și sesizărilor
În contextul riscului de răspândire a infecţiei cu Coronavirus COVID-19, vă informăm că activităţile de audienţă la nivelul INSPECTORATULUI DE POLIŢIE JUDEŢEAN VÂLCEA se suspendă, urmând ca după această dată să se ia noi decizii, în funcţie de evoluţia situaţiei.
Din aceleaşi motive de siguranţă medicală, INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN VÂLCEA recomandă cetăţenilor utilizarea, cu predilecţie, a căilor de comunicare alternativă pentru depunerea cererilor, reclamaţiilor şi sesizărilor, respectiv prin fax, poştă sau email. (fax: 0250/738363, email: cabinet@vl.politiaromana.ro) sau către subunităţile teritoriale(prin poştă, fax).
Pentru orice situaţie care reprezintă o urgenţă se va apela 112.
De asemenea, toate activităţile specifice de relaţionare cu publicul pe linie de arme, explozivi şi substanţe periculoase la nivelul INSPECTORATULUI DE POLIŢIE JUDEŢEAN VÂLCEA – BIROUL ARME, EXPLOZIVI ŞI SUBSTANŢE PERICULOASE SE SUSPENDĂ, până la luarea de noi decizii, în funcţie de evoluţia situaţiei.
BIROUL ARME, EXPLOZIVI ŞI SUBSTANŢE PERICULOASE recomandă cetăţenilor utilizarea, exclusivă, a căilor de comunicare alternativă pentru depunerea cererilor, reclamaţiilor şi sesizărilor, respectiv prin fax la numărul 0250/738363, prin poştă electronică pe adresa de email. arme@vl.politiaromana.ro sau pe cale poştală/curierat pe adresa municipiul RM. VÂLCEA, STR. CALEA LUI TRAIAN, NR. 95, JUD. VÂLCEA sau la numărul de telefon 0250 703 207.
Deţinătorii de arme ale căror permise urmează să le expire valabilitatea în perioada următoare, vor depune, în termenul legal, cererea prevăzută la anexa 3 ( care poate fi accesată la link-ul https://vl.politiaromana.ro/ro/utile/documente-necesare-eliberării-de-acte), însoţită de documentele cerute în aceasta, prin una din căile mai sus menţionate .
Lămuriri suplimentare şi modele de cereri pentru deţinătorii de arme pot fi accesate la link-ul https://vl.politiaromana.ro/ro/utile/documente-necesare-eliberării-de-acte).
În perioada următoare, programul de lucru cu publicul la Serviciul Rutier se va desfășura după cum urmează:
Luni- Joi: 10.30-12.30 și 14.30-16.30
Vineri: 10.30-14.30
Facem precizarea că în acest interval se vor procesa doar restituirile permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare; acestea pot fi înaintate și prin poștă în baza documentației adecvate adresată Serviciului Rutier!
Toate cererile și solicitările cetățenilor vor fi inaintate doar electronic la adresa de e-mail oug41.2016.sr@vl.politiaromana.ro sau la fax 0250/703223.
Totodată, precizăm că susținerea examenului pentru reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce se va efectua doar în ziua de joi a fiecărei saptămâni în intervalul 16.30-18.30.