”Poftiți la teatru!”: Retrospectiva anului 2018 la Teatrul de Anton Pann
”Poftiți la teatru!”! Sub acestă deviză, din 2009, de când s-a mutat in casa nouă, Teatrul Anton Pann își desfășoară activitatea. De atunci la fiecare început de an cei de la Teatrul Anton Pann, sub forma unei retrospective culturale, au adus în atenția dumneavoastră evenimentele cele mai importante.
2018, spun ei, a fost un an de excepţie la Teatrul Anton Pann din Rm Vâlcea, un an sub semnul Centenarului. Când afirmăm acest lucru avem în vedere cele două mari proiecte dedicate Anului Centenar 1918-2018, proiecte finanțate de către Ministerul Culturii și Identității Naționale. Este vorba de spectacolul ”Ne știm de 100 de ani”, o superproducție realizată la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea împreună cu Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, Teatrul Tineretului Piatra Neamț și Teatrul de Vest din Reșița și cel de al doilea spectacol, ”Portofele virtuale”, spectacol ce s-a înscris în cadrul proiectului “1918/2018 CENTENARUL VĂZUT DE GENERAȚIA Y”. Cele două proiecte care s-au impus la nivel național vor continua și în acest an.
Pentru tânara conducere a Teatrului Anton Pann, anul 2018 a însemnat provocarea de a readuce publicul în sala de spectacole. Împreună cu actorii a dorit să testeze nevoia publicului amator de teatru și de aceea au ințiat sub sloganul ”Luni liber de bilet” o serie de spectacole, o dată pe lună, spectacole care s-au jucat cu săli arhipline.
Privind retrospectiv, fără a se lăuda cu prea multe premiere, echipa Teatrului Teatrul Anton Pann a pus în scenă 5 producţii, din care una în premieră națională și una realizată în colaborare cu cele trei teatre mentionate mai sus, din trei regiuni istorice ale tării. Să le luăm pe rând.
1. Cele 5 Premiere realizate în 2018 la Teatrul Anton Pann sunt:
1. „Fata din mașinărie„ de Stef Smith, regia Boda Norbert- Premieră națională; 2. ”Ne știm de 100 de ani” – după textul lui Vlad Tăușance, regia Ștefan Iordănescu, o superproducție realizată la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea împreună cu Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, Teatrul Tineretului Piatra Neamț și Teatrul de Vest din Reșița; 3. ”Un dușman al poporului” de Henric Ibsen, regia Adrian Roman; 4. ”Portofele virtuale”- regia și dramaturgia David Schwartz, spectacol ce s-a înscris în cadrul proiectului “1918/2018 CENTENARUL VĂZUT DE GENERAȚIA Y” și 5. ”Tanța și Costel” o comedie spumoasă după „Iubirea e un lucru foarte mare” de Ion Băieșu, regia Bogdan Tudor Pelerin.
2. Teatrul Anton Pann în festival- 10 participări
Ani la rând spectacolele Teatrului Anton Pann au urcat pe scena unor importante festivaluri din țară și străinătate. Trecem în revistă două particpări la festivalurile internaționale de teatru: BGMOT 2018, Gabrovo din Bulgaria unde spectacolul “Visele lui Hamlet” de Nina Mazur, spectacol realizat și interpretat de Florin Beciu, a obținut Premiul pentru regie și scenografie și Festivalul Internaţional de Teatru „SKAMPA” Elbasan din Albania. Mai amintim Festivalulu Artelor ”DOM 100” Timișoara, unde spectacolele Teatrului Anton Pann au urcat de două ori pe această scenă; Festivalul Internațional al Teatrului de Studio și de Forme noi de la Pitești; Festivalul AmFiTeatru 10 de la Botoșani; Festivalul Particles #3 de la Arad și alte trei festivaluri pentru spectacolele de păpuși: Festivalul Fest Kids 2018 de la Caracal, Festivalul Internațional de Teatru pentru copii “Cărăbuș” de la Brăila și Festivalul Național de Comedie de la Caracal.
3. Principalele evenimente în parteneriat cu alte instituții.
În 2018 ca și în alți ani, în afara spectacolelor de la sediu, grădinițe, școli sau a celor itinerante în festivaluri, turnee, Teatrul Anton Pan a găzduit și alte evenimente care s-au bucurat de o prezență numeroasă și aprecieri din partea publicului. Ianuarie 2018 a debutat cu Dezvelirea bustului maestrului Dinu Săraru, bust care se află la intrare în Teatrul Anton Pann. La acest eveniment au participat oficialitățile locale și județene. Amintim aici prezența domnilor: Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Județean Vâlcea; Florian Marin, prefectul județului; Mircia Gutău, Primarul Râmnicului; profesor preot Ștefan Zara, Arhiepiscopia Râmnicului și mulți alții. Au urmat multe acțiuni, dar totuși vom adduce în atenția dumnevoastră doar câteva.
Ziua Europei a fost marcată de Teatrul Anton Pann printr-o acțiune care s-a făcut în parteneriat cu Colegiul Matei Basarab, o acțiune de conștientizare a importanței zilei de 9 mai, tema implicând 3 dimensiuni esențiale – culturală, educațională și profesională. Campania națională „Informare acasă! Siguranță în lume parteneriat cu Inspectoratul Școlar. Sub sloganul „Un cetăţean informat, un cetăţean câştigat”, Teatrul Anton Pann a găzduit campania națională „Informare acasă! Siguranță în lume!”, desfăşurată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Campania și-a propus să informeze cetățenii români asupra riscurilor la care se pot expune odată cu decizia de a căuta un loc de muncă, un program de studii sau de a se stabili în afara granițelor României. Orașul magnet Mișcăm Vâlcea și World Bank Romania au avut o seară de dezbatere și discuție pe subiectul transformării comunității. S-au căutat soluții pentru cum poate Râmnicu Vâlcea să se transforme într-un pol de atracție pentru tinerii plecați la studii, să devină relevant pentru antreprenori, dar și o comunitate viabilă pentru toate grupurile sociale care îi spun „acasă”, o dezbatere între două echipe de elevi ai Colegiului Național Mircea cel Bătrân, pregătiţi prin programul Mișcăm Vâlcea. Ziua iei un parteneriat cu Consiliul Judeșean Vâlcea și Arhiepiscopia Râmnicului. La iniţiativa preşedintelui Constantin Rădulescu, Consiliul Judeţean Vâlcea a sărbătorit pe 21 iunie 2018, Ziua universală a IEI.
La Teatrul Anton Pann a fost amenajată o expozitied de ii, iar în amfiteatrul actorii au susţinut un moment artistic. Mai aducem în atenția dumneavoastră și Vizita Corpului Diplomatic Român la Rm Vâlcea, gazdă pentru câteva ore fiindu-le sediul Teatrul Anton Pann, 29 august. Din multele evenimente care au avut loc în parteneriat cu alte instituții, am adus în atenția dumneavoastră doar câteva. Nu uităm spectacolele invitate ale unor teatre din țară, spectacole de teatru, de dans, de muzică, de poezie, samd. Luat în asamblu 2018 a fost un an bun, atenția concentrându-se pe cele două proiecte care au stat sub semnul CENTENARULUI. Conducerea Teatrului Anton Pann speră ca și 2019 să fie la fel de bogat în evenimente culturale, să stea sub semnul unor proiecte culturale și a unor noi producții. Mulţumește spectatorilor care au trecut pragul Teatrului Anton Pann în anul 2018 şi speră ca, în 2019, să revină cu aceeaşi plăcere în cele două săli de spectacole. Primele două spectacole care deschid anul vor avea loc în această sâmbătă de 12 ianuarie. Pentru copii de la ora 11.30 spectacolul ”Căsuța Prietenilor”, iar de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Anton Pann- ”Un dușman al poporului”, o producție de excepție. Poftiți la teatru!