Pod nou peste râul Otăsău, inaugurat la Bărbătești!
Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a inaugurat noul pod peste râul Otăsău, din comuna Bărbătești.
Este vorba despre obiectivul de investiții „Refacere pod din beton armat şi amenajări hidro amonte şi aval, situat pe DJ 646 E, Bodeşti – Bărbăteşti”.
Investiția, finanțată de la Bugetul de stat prin Fondul de Intervenție la dispoziția Guvernului pe anul 2018, are o valoare totală de 4.512.114 lei, termenul de execuție fiind de 14 luni.
Lucrările au presupus: construirea unui nou pod cu o lungime de 28 m și o lățime de 10,7 m și amenajarea a două rampe în lungime de 10 m. Totodată, s-au executat lucrări în albia râului Otăsău pe o lungime de 65 m și s-au realizat apărări de maluri pe o lungime de 115 m.
La inaugurare au mai fost prezenți și primarul comunei Bărbătești, Constantin Bănacu, primarul comunei Costești, Toma Peștereanu, vicepreședintele Adrian Bușu, reprezentanți ai Consiliului Județean Vâlcea, conducerea RAJDP Vâlcea, precum și cetățeni din localitate.