PNL VÂLCEA: Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, inițiative pentru județul Vâlcea
Ministrul Educației, Ligia Deca, candidat PNL pentru Senatul României din județul Vâlcea, a prezentat prioritățile sale într-o conferință de presă susținută la Râmnicu Vâlcea. Aceasta a subliniat că educația trebuie să rămână un pilon central al dezvoltării județului și a detaliat măsurile pe care le consideră esențiale pentru viitorul comunității.
Programul Masă sănătoasă trebuie extins pentru a ajunge la toți cei 47.000 de elevi din județul Vâlcea. În prezent, doar 11.000 beneficiază de această inițiativă. Este necesar să creștem suma alocată per elev de la 15 lei la 25 de lei pe zi, având în vedere creșterea prețurilor și nevoile reale exprimate de părinți și profesori,” a declarat Ligia Deca.
Ministra a punctat, de asemenea, importanța implicării producătorilor locali în aprovizionarea școlilor: „Sprijinind agricultorii și antreprenorii din județ, investim în economia locală și oferim copiilor alimente sănătoase și proaspete.”
În privința transportului școlar, Deca a anunțat că 32 de microbuze electrice vor fi distribuite în județ prin PNRR:
“În calitate de Ministru al Educației, am văzut în fiecare călătorie prin țară cum accesul la școală poate schimba destine. În județul Vâlcea, transportul elevilor nu este doar o nevoie logistică, ci și o datorie pe care o avem față de generația de mâine. Știu că pentru mulți dintre acești copii drumul către școală reprezintă o provocare zilnică! Am făcut deja pași concreți: am finanțat prin PNRR achiziția a 32 de microbuze școlare care vor fi livrate în curând, aducând o schimbare semnificativă pentru 32 de localități din județul Vâlcea. Însă pentru mine acest efort este doar începutul. Mă angajez să fac mult mai mult pentru județul Vâlcea: Vom crea un sistem de monitorizare și întreținere pentru fiecare microbuz, asigurând-ne, astfel, că microbuzele funcționează la capacitate maximă și că elevii sunt în siguranță. Vom extinde acest program, astfel încât niciun copil să nu fie lăsat în urmă.
Pentru mine educația nu se oprește la poarta școlii, ci continuă și după ce elevii pășesc pe drumul spre viitorul lor. Vâlcea merită soluții pe termen lung, iar copiii din județ merită o șansă egală la educație, indiferent de distanța față de școală. Împreună putem construi aceste oportunități!”.
Burse mai mari și sprijin pentru performanță
Un alt punct central în viziunea Ligiei Deca este creșterea sprijinului financiar pentru elevi: „Am simplificat procesul de acordare a burselor și am extins acest program. Vâlcea este un județ cu tradiție în performanță educațională, având peste 150 de elevi olimpici. Aceștia beneficiază de burse de excelență, menite să-i motiveze să-și continue studiile și să rămână în țară,” a explicat candidata PNL. Bursele de merit și de reziliență, destinate încurajării copiilor spre performanță, rămân prioritare: „Elevii cu medii peste 9,50, olimpicii și câștigătorii de competiții sunt apreciați și susținuți.”
Planuri de viitor
Ligia Deca a menționat că unul dintre obiectivele sale este să găsească soluții pentru ca tinerii să rămână în județ și să își construiască un viitor aici: „În ultimii 10 ani, Vâlcea a pierdut mulți tineri. Trebuie să oferim oportunități educaționale și profesionale pentru ca aceștia să rămână și să își întemeieze familii acasă.”
PNL a demonstrat angajamentul său față de educație, investind 3,5 miliarde de euro prin PNRR și 2 miliarde prin Programul Operațional Educație și Ocupare. „Educația este baza viitorului nostru. Investind în școli, investim în tineri și în România,” a concluzionat Ligia Deca.
Comandat de Partidul Național Liberal – Filiala Vâlcea
Realizat de SC News Eveniment Prest SRL
Cod AEP 11240002