PNL Vâlcea are prima șansă la câștigarea alegerilor în comuna Bujoreni! Primarul Gheorghe Gîngu – desemnat candidat al PNL pentru funcția de primar la alegerile din septembrie
Luni, 8 ianuarie 2024, au avut loc la Bujoreni importante manifestări cu prilejul aniversării a 632 de ani de la prima atestare documentară a localității. La aceste manifestări a participat deputatul liberal Cristian Buican care a condus o delegație impresionantă a PNL VÂLCEA formată din membri ai Biroului Politic Județean, parlamentari, primari, consilieri locali și județeni ai PNL.
Manifestările au avut în centru organizarea unei mese rotunde dedicată istoriei comunei și un program artistic, oficierea unui Tedeum, activități care s-au desfășurat la Căminul Cultural din Gura Văii.
Primarul PNL, Gheorghe Gîngu, a fost desemnat anterior de către organizația Bujoreni drept candidat din partea PNL la ocuparea postului de primar al comunei Bujoreni. Candidatul a evidențiat principalele realizări pe care le-a avut în mandatele anterioare ca primar și s-a angajat că, dacă va fi votat de către concetățenii, va continua realizarea de proiecte pentru dezvoltarea comunei și creșterea bunăstării cetățenilor.
Comuna Bujoreni este una din localitățile rurale cu mare potențial de dezvoltare și o localitate atractivă investitorilor iar numărul mare de consilieri județeni, cei trei parlamentari liberali și mai mulți primari vâlceni veniți să-l susțină pe Gheorghe Gîngu la această “lansare” a candidaturii pentru localele din septembrie arată că PNL consideră Bujoreni un fief liberal în care are șansă să obțină primul loc la toate alegerile din acest an. (T.G.)