Planuri importante la Muereasca
Conducerea administrativă a comunei Muereasca continuă să facă pași importanți pentru creșterea nivelului de trai al oamenilor și pentru fructificarea potențialului turistic al zonei. Modernizarea infrastructurii rutiere a fost o prioritate pentru primarul Ion Ungureanu și compania. Astfel, cu finanțare prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny se vor moderniza opt străzi: Teiului, Salcâmilor, Lunca Stelești, Trandafirilor, Găiculești, Cireșului, Plopului și Bisericii. În total este vorba de 5 kilometri, valoarea proiectului fiind de 8,35 milioane de lei. Administrația locală de la Muereasca continuă să caute și noi soluții pentru turiștii care vizitează principalul punct de atracție al localității, Mănăstirea Frăsinei. Astfel, în punctul Frâncești-Coastă, acolo unde se află și o parcare generoasă, se va construi un adăpost pentru turiști. El o să le fie util pelerinilor, mai ales în zilele ploioase sau friguroase și vor putea odihni în drumul lor spre Frăsinei. Construirea unei baze sportive moderne și amenajarea unui parc fotovoltaic sunt alte proiecte care sunt în plan la Muereasca și având în vedere ambiția de care dă dovadă primarul Ungureanu suntem siguri că se vor realiza.