Peste 350 de jandarmi vâlceni în județ în minivacanta de 15-18 august 2024

Peste 350 de jandarmi vor fi la datorie și vor acționa la nivelul județului Vâlcea pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale și pentru asigurarea măsurilor de ordine publică în toate locurile cu public numeros în această minivacanță de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

“Atragem atenția tuturor persoanelor care vor participa la diferite manifestări cultural-artistice sau cu public numeros că este interzis consumul băuturilor alcoolice în anumite locuri publice, precum parcuri, mijloace de transport în comun, gări sau autogări, precum și în alte locuri publice prevăzute de lege. În perioada 15-18 august a.c., Jandarmeria Vâlcea va coordona din punct de vedere al asigurării ordinii și liniștii publice Festivalul “We Love Music”, organizat pe platoul Fețeni din municipiul Râmnicu Vâlcea.
O atenție deosebită se va acorda zonelor apropiate locului de desfășurare a evenimentului, inclusiv zonelor de acces pentru a preveni aglomerările de persoane și săvârșirea faptelor antisociale. Vor fi constituite echipe mobile de intervenție, pregătite să intervină în situația producerii unor evenimente deosebite.
Pe aceasta cale, le recomandăm tuturor celor care vor participa la festival, să evite implicarea în activități sau în acțiuni de natură să tulbure buna desfășurare a evenimentelor, să respecte recomandările forțelor de ordine, să nu aibă asupra lor bagaje voluminoase iar în cazul producerii unor situații de urgență, să respecte indicațiile organizatorilor și a forțelor de ordine.
Este esențial să subliniem că orice încălcare a legii nu va fi tolerată, iar cei care comit abateri vor fi sancționați conform legislației în vigoare”, a anunțat George Tacăle, purtător de cuvânt al IJJ Vâlcea.

Și jandarmi montani se vor afla la datorie, vor desfășura activități preventive pe traseele turistice și în stațiunile montane din județ.