Peste 3 milioane de euro se vor investi la Berislăveşti în drumuri
Primarul Ion Buşagă are în procedura de licitaţie două proiecte care vizează modernizarea drumurilor, unul pe fonduri europene şi celălalt cu bani de la Guvern.
Peste 3 milioane de euro se vor înveşti în infrastructura de drumuri, prin finalizarea celor două investiţii. „Proiectul pe fonduri europene care cuprinde modernizarea a zece drumuri este din luna noiembrie în procedura de licitaţie, s-a finalizat licitaţia, după o contestaţie. Avem de asemenea în derulare şi proiectul privind construirea unei grădiniţe cu program prelungit care a fost în faza de licitaţie”, afirmă Ion Buşagă.