Persoane cercetate pentru furt de cărbune la Berbeşti
Poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Berbeşti au probat activitatea infracţională a trei persoane, cu privire la furtul de cărbune din Cariera Minieră Alunu.
Din cercetări a reieşit faptul că, în dimineaţa zilei de 20 mai a.c., în jurul orei 06.00, trei persoane, cu vârste cuprinse între 16 şi 27 de ani, toţi domiciliaţi pe raza comunei Alunu, ar fi sustras din cariera minieră din localitate, cărbune pe care îl încărcaseră într-un atelaj hipo, tractat de doi cai.
Cărbunele sustras a fost predat unităţii miniere, iar atelajul hipo a fost reţinut până la finalizarea cercetărilor, în vederea confiscării.
Persoanele în cauză sunt cercetate pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu.