Persoane bănuite de furturi din locuinţe, arestate preventiv
Polițiștii Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea, Serviciului de Investigații Criminale, în colaborare cu cei din cadrul Serviciului de Operațiuni Speciale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, au reușit identificarea, reținerea, iar ulterior arestarea preventivă pentru doi bărbați din Râmnicu Vâlcea, bănuiți de comiterea mai multor furturi din locuințe.
La data de 6 decembrie a.c., s-a dispus arestarea preventivă față de un bărbat de 37 de ani, din Râmnicu Vâlcea, bănuit de comiterea mai multor furturi din locuințe, în perioada septembrie-decembrie 2017, pe raza comunelor Păușești-Măglași, Ionești și a muncipiului Râmnicu Vâlcea. Ulterior, la data de 13 decembrie a.c., a fost arestată preventiv ce-a de-a doua persoană bănuită de comiterea acelorași fapte, un bărbat de 45 de ani, tot din Râmnicu Vâlcea. Astfel, aceștia ar fi pătruns la data de 27 septembrie a.c., într-o locuință din Păușești-Măglași, însă nu ar fi reușit să fure nimic. La data de 19 octombrie a.c., cei doi ar fi sustras mai multe bijuterii, dar și bani dintr-un imobil din Râmnicu Vâlcea, iar la data de 9 noiembrie a.c., bărbații ar fi intrat din nou într-o locuință din Bujoreni, de unde au luat mai multe bijuterii. De asemenea, aceștia ar fi pătruns la data de 9 octombrie a.c., într-o casă din Ionești, de unde au luat bijuterii,160 de euro, 10.000 de lei și 1.200 de dolari, iar la data de 5 decembrie cei doi ar fi sustras dintr-o locuință din Râmnicu Vâlcea, 8.000 de euro și bijuterii de aur.
Față de cei doi bărbați, s-a luat măsura arestării preventive pentru 30 de zile, fiind încarcerați la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea, iar cercetările continuă.