Percheziţii în Râmnicu Vâlcea şi Ioneşti la persoane bănuite de evaziune fiscală
Polițiștii din Vâlcea efectuează, la această oră, 3 percheziții la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ 50.000 de euro, prin evaziune fiscală.
În această dimineață, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea efectuează percheziții, în Râmnicu Vâlcea și în comuna Ionești, la sediul social și la punctul de lucru ale unei societăți comerciale, precum și la locuințele a două persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în domeniul comerțului cu produse alimentare.
La acțiune participă și luptători de la acțiuni speciale și criminaliști din Vâlcea.
Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea și vizează ridicarea şi verificarea documentelor contabile ale unor operatori economici.
În fapt, în perioada 2009-2014, persoanele bănuite s-ar fi aprovizionat de la 14 societăți comerciale cu produse alimentare, bunuri pe care, ulterior, le-ar fi comercializat, fără a înregistra în evidența contabilă veniturile realizate.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat, în această fază a cercetărilor, la 50.000 de euro.