Pe 21 mai, la Păuşeşti Otăsău, festivalul “Glasul Otăsăului” la a XVI-a ediţie
Ca în fiecare an, pe 21 mai, la Păuşeşti Otăsău, vor avea loc manifestările prilejuite de Ziua Comunei. La Festivalul „Glasul Otăsăului” a intrat deja în tradiţia culturală a zonei, iar în acest weekend se va desfăşura cea de-a XVI-a ediţie. Ca de obicei, la evenimentul organizat de primărie vor participa numeroase formaţii de muzică şi dansuri, care vor reprezenta comunele de pe raza pârâului Otăsău şi nu numai.
Localitatea Păuşeşti Otăsău este o aşezare străveche atestată documentar la 2 august 1452, într-un hrisov al lui Vlatislav al II-lea: „Şi Păuşeşti”. Drumurile Otăsăului sunt vechi, străbătute de voievozi şi haiduci, de eroi legendari din vremea lui Mihai Viteazul (Ioniţă Tâlvâc – Păuşeşti, Câineanu – Frânceşti), Matei Basarab şiConstantin Brâncoveanu. Sunt locuri celebre cu iscusiţi oameni în mânuirea condeiului şi penelului: folcloriştii G.G Fierescu, Iulian Nicolaescu, Al. Enăchescu, gazetarul I. Gereanu, scriitorul G. Achim, actorul Ionel Chiţoiu, pictorii Rodica Roiban, Rodica Drăghici Ciorâţă, Constantin Creangă şi de cei cinci generali (Mandrin, Butănescu, Bădescu, Găinuşe, Iacobini). Drumurile acestea ne călăuzesc paşii spre vestitele mânăstiri „Dintr-un Lemn” şi „Surpatele”. Aici, anual se desfăşoară festivalul „Glasul Otăsăului”, acum într-a XVI-a ediţie.
,,Anul acesta facem mai puţin la acest Festival. Primarul a spus că nu este bine ca oamenii să interpreteze că facem campanie unor candidaţi sau partide. Eu am fost de acord. Este şi o situaţie mai grea financiară. Nu puteam să angajăm cheltuieli bugetare pentru organizarea festivalului în condiţiile în care comuna a suferit mereu pierderi importante din cauza inundaţiilor care au avut loc curând, din cauza ploilor torenţiale care au inundate terenurile şi au distrus drumuri şi podeţe”, spune viceprimarul Cătălin Avan. Acesta s-a preocupat să fie organizate tradiţionalele concursuri între elevii din comună, iar cei mai buni la concursurile sportive ( fotbal, şah, tenis de masă etc) vor primi diplome. Grupurile de dansuri tradiţional populare vor delecta însă localnicii care sunt buni cunoscători ai folclorului şi al dansurilor şi urmăresc cu plăcere astfel de manifestări.