Patru vâlceni arestaţi la Cluj pentru furturi din magazine
Trei bărbați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, iar față de al patrulea a fost luată măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, după ce ar fi cauzat un prejudiciu de peste 19.000 de lei, prin furturi din magazine de electrocasnice, comise în municipiul Râmnicu Vâlcea.
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale – Serviciului de Operațiuni Speciale Vâlcea, au documentat activitatea infracțională a patru bărbați, doi dintre aceștia având vârsta de 41 de ani, iar ceilalți doi de 28, respectiv de 20 de ani, toți cu domiciliul în municipiul Oradea, județul Bihor.
În fapt, în zilele de 16 decembrie 2020 și 6 ianuarie a.c., doi dintre bărbații în cauză ar fi intrat într-un magazin de electrocasnice situat în Shopping City Mall, din municipiul Râmnicu Vâlcea, de unde ar fi sustras, de pe raft, nouă console Nintendo Switch cu sistemul antifurt tip SPIDER aplicat pe ambalaj, în valoare de 15.299,10 de lei.
Totodată, la data de 20 ianuarie a.c., trei dintre cei patru bărbați ar fi intrat într-un magazin de electrocasnice situat River Plaza Mall, din municipiul Râmnicu Vâlcea, de unde ar fi sustras, de pe raft, două epilatoare, în valoare de 3899,99 lei.
Prejudiciul total cauzat este de peste 19.000 de lei.
În urma investigațiilor și cercetărilor efectuate, cei patru bărbați au fost depistați la data de 6 februarie a.c., pe raza județului Cluj, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Operațiuni Speciale Vâlcea, respectiv Direcției de Operațiuni Speciale. Asupra acestora au fost găsite mai multe bunuri a căror proveniență nu au putut-o justifica.
Toți patru au fost conduși la sediul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea pentru continuarea cercetărilor. În aceeași zi, 6 februarie a.c., polițiștii de investigații criminale au dispus reținerea pentru 24 de ore și introducerea celor patru bărbați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea.
Ieri, 7 februarie, cei patru bărbați au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile față de trei bărbați, cu vârstele de 41, 28 și 20 de ani și control judiciar pentru 60 de zile față de un bărbat, de 41 de ani.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale, din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea continuă cercetările, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pentru documentarea întregii activități infracționale a celor doi bărbați.