Partidul nepotismelor (USR) pierde unicul parlamentar din Vâlcea! Mircea Geoană solid în județ!

În spatele Partidului DREPT, în care și-au anunțat luni înscrierea 10 parlamentari aleși pe listele USR, PNL, AUR și UDMR, ar fi Mircea Geoană, acuză lideri din USR și AUR. Miza partidului recent înființat este să aibă reprezentanți în secțiile de vot. Deputata USR Cristina Prună spune că a auzit că există „o anumită susținere pentru domnul Mircea Geoană” din partea Partidului DREPT.
Preşedintele AUR, deputatul George Simion, a susținut și el, marți, că „Mircea Geoană nu va avea de câştigat, din punct de vedere al simpatiei, dacă ia nişte traseişti notorii”.

Numai că la Vâlcea partidul lui Mircea Geoană nu a luat un migrator notoriu.
Deputatul Ion Marian Lazăr este un om bine pregătit profesional şi un parlamentar cu activitate.

Numai că la USR funcţionează nepotismele şi actualul trântor din primăria Râmicu Vâlcea, adică viceprimarul inutil Andrei Gheorghiu, este protejatul lui Dan Barna. Iar în judeţ familia Gheorghiu a transformat USR într-o asociaţie familială care pare să funcţioneze perfect şi sub conducerea doamnei Elena Lasconi care probabil habar nu are ce şi cât pierde USR din plecarea lui Lazăr probabil dezgustat de manevrele murdare şi imorale ale familiei Gheorghiu!
Că USR va lua un scor sub 5% în Vâlcea, nu ar mai trebui să mire pe nimeni!

Mesajul deputatului Ioan Marian Lazăr:
“Stimaţi vâlceni,
Deoarece au apărut nişte informaţii greşite în spaţiul public în ceea ce mă priveşte, mă văd nevoit să vin în faţa dumneavoastră cu câteva clarificări: Nu este adevărat faptul că am fost exclus din USR, ci 𝐚𝐦 𝐚𝐥𝐞𝐬 𝐬𝐚̆ 𝐢̂𝐦𝐢 𝐝𝐚𝐮 𝐝𝐞𝐦𝐢𝐬𝐢𝐚 din acest partid şi nu voi mai face parte din grupul parlamentar al USR.
Voi reveni în zilele următoare cu mai multe explicaţii pentru care am ales să iau această decizie. Sunt hotărât să continui să muncesc pentru binele comunității noastre și să vă reprezint interesele cu aceeași dedicare, dar sub o nouă formă, pe care o voi clarifica în curând.
Vă mulțumesc pentru înțelegere și sprijinul acordat!”.

Alegerile din 1 Decembrie devin mai atractive pentru electorat, dar şi pentru mass media!

Traian GUMINSKi