Pagube produse de ploile torențiale la Bujoreni
Comuna Bujoreni a fost afectată, ca și multe alte localități ale județului Vâlcea, de calamitățile naturale. Ploile torențiale le-au dat de cap autorităților, cantitățile de apă care au căzut fiind extrem de mari. Nicio canalizare din lume, oricât ar fi de bine executată și de performantă, nu ar face față în aceste condiții.
“Intervenim în forță cu utilajele din dotare și cu oameni ai SVSU în comuna Bujoreni, în zonele unde sunt probleme. Județul nostru, și implicit comuna Bujoreni, se află sub avertizare de Cod Roșu de precipitații abundente (aversele torențiale vor acumula 60 l/mp), iar intervențiile sunt îngreunate de apele învolburate. Echipele sunt pe teren încă de la început! Atât eu, cât și domnul viceprimar Octavian Trusca, dar mai ales colegii de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgențe (SVSU) suntem în alertă și suntem pregătiți să intervenim la orice oră, în orice situație! Dragi cetățeni, fără ajutorul și implicarea dvs nu vom reuși să intervenim rapid peste tot. Vă așteptăm alături de noi. Știu că în comună avem oameni responsabili și gospodari! Să auzim de bine!” – Gheorghe GÎNGU, primarul comunei BUJORENI