Opt bărbați reținuți și încarcerați, condamnați pentru violență, droguri și corupție

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, sprijiniți de polițiștii din Drăgășani, Călimănești și posturile de poliție Ștefănești, Mihăești și Drăgoești, au pus joi, 8 mai 2025, în aplicare opt mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.

Cei vizați sunt opt bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 54 de ani, condamnați definitiv pentru comiterea unor infracțiuni grave. Printre faptele reținute se numără tentativa de omor, trafic de droguri, trafic de influență, conducerea sub influența alcoolului, conducerea fără permis, tulburarea ordinii publice și acte de violență.

“Pedepsele stabilite de instanță variază între un an și zece luni și șase ani și patru luni de închisoare, în funcție de gravitatea faptelor comise.
Persoanele condamnate au fost conduse și încarcerate în penitenciarele Mioveni, Craiova și Târgu Jiu, pentru executarea pedepselor.
Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea reafirmă angajamentul instituțional de a continua acțiunile de identificare și încarcerare a persoanelor urmărite, în scopul creșterii gradului de siguranță în comunitate și al aplicării ferme a legii”, au comunicat polițiștii vâlceni.