Omul sfințește locul! An plin de evenimente şi realizări la Vaideenii de sub munte!
Se spune că omul sfințește locul și asta se dovedește cel mai bine în comuna vâlceană Vaideeni, una care zi de zi, lună de lună, iese din tiparele unei localități din Oltenia. “De vină” este conducerea administrației locale, formată din primarul Daniel Achim Băluță și vicele Vasile Ichim, cei care au decis și au reușit să facă din Vaideeni o comună renumită în Vâlcea, în Oltenia și în România. Pe lângă proiectele de infrastructură, conducerea primăriei a organizat ample evenimente care au fost pe larg reflectate în mass-media locală și națională. În plus, în localitatea din munți, aflată în imediata apropiere a Orașului Horezu, tradițiile se păstrează cu strictețe, iar costumul popular este considerat sfânt.
Balul oierilor, tradiție din străbuni
Încă din prima zi a anului, la Vaideeni se organizează o acțiune moștenită din moși-strămoși, Balul Oierilor, manifestare care dăuinuie de mai bine de 100 de ani. Se organizează pentru a păstra tradiţia păstorească, foarte importantă comunitatea locală. Ca în fiecare an, balul a fost precedat de un spectacol oferit localnicilor de Primăria Vaideeni şi de Fundaţia Vaideenii. Tinerii din comună au cântat și au dansat, iar fluieraşii din vechea formaţie a Vaideenului le-au reamintit localnicilor de cântecele ciobăneşti tradiţionale. A fost ca de obicei un prilej de sărbătoare pentru toți cei prezenți. La „Balul oierilor” au participat localnici îmbrăcaţi în costume populare. Balul Oierilor atrage şi tineri din zone le limitrofe, dar şi oameni ai locului plecaţi între timp prin ţară şi prin alte ţări şi care revin pentru a petrece sărbătorile de iarnă în comuna natală şi a-şi aduce copii să vadă balul. Tinerii din Vaideeni folosesc încă acest prilej pentru a-şi căuta perechea, multe căsătorii încheindu-se după aceste baluri aşa cum s-a întâmplat an de an.
Brânza de Vaideeni va deveni brand UE
Administrația locală din Vaideeni face eforturi intense care suntem siguri că vor fi încununate cu succes pentru ca brânza din localitate să devină brand în Uniunea Europeană. Telemeaua de Vaideeni este un produs extrem de căutat și apreciat peste tot în România. Specialiştii au găsit în Arhivele Naţionale o înregistrare datând din 1949 a mărcii Telemeaua din Vaideeni. Brânza produsă de localnicii din comună are gusturi diferite, dar reţeta unică este veche de sute de ani şi circulă din familie în familie. În cazul obţinerii brandului european se va face “O căşerie” mare în care brânza certificată şi transformată în brand va fi fabricată după o selecţie atentă a laptelui şi o singură reţetă. Demersurile primarului Daniel Achim Băluță, viceprimarului Vasile Ichim şi Consiliului Local fac parte din un amplu program de promovare a localităţii vâlcene.
Învârtita Dorului, jucată de mii de oameni
În fiecare an, Învârtita Dorului este manifestarea care aduce la Vaideeni mii de oameni, personalități sau turiști. În 2017 a avut loc cea de-a 49 ediție, una organizată impecabil de Daniel Băluță și compania. De aproape cinci decenii, tradiţia oierilor de la Vaideeni, a „ardelenilor din mijlocul oltenilor” cum le plece să îşi spună, se menţine încă vie. În ziua de Sânziene, păstorii din zonă se adună pentru „Învârtita dorului”, o manifestare populară în care oamenii se întâlnesc pentru a se mândrii cu produsele, portul şi dansul lor. Vin din toate judeţele în care păstoritul, ocupaţie ancestrală, este practicată şi azi. Cu mic cu mare, ungurenii din Vaideeni şi-au pus straiele populare, au cântat la fluier să răsune valea şi şi-au învârtit mândrele în joc. E o tradiţie veche care, chiar dacă de-a lungul timpul a suferit modificări în ceea ce priveşte semnificaţia ei, a rămas în fond o sărbătoare a oamenilor de la munte născuţi pentru a fi liberi. La manifestare au participat ansambluri folclorice din mai multe judeţe cu specific de oierit. Şi-au etalat măiestria în cânt şi joc popular, artişti din Sibiu, Gorj, Alba, Argeş, Vâlcea. După atâta joc şi voie bun, bineînţeles că de la petrecerea oierilor nu puteau lipsi bucatele tradiţionale: tocanul de oaie, mămăliguţa şi ţuica de prună, care au făcut deliciul turiştilor.
Târgul de animale, vizitat de mii de oameni
Zeci de crescători de ovine, bovine și caprine din zece județe sunt prezenți în Comuna Vaideeni, în luna septembrie. Aceștia au avut la dispoziție standuri în care le-au prezentat vizitatorilor și oficialităților locale și naționale cele mai frumoase exponate. Pentru specialiști, dar și pentru simplii vizitatori, standurile au fost spectaculoase. Nu au lipsit rase celebre de ovine – ţurcană, carabaşă, merinos, lacaune, de bovine – blue Belgian, brună, bălţată românească, montbeliard, limousine sau de caprine – metis-saanen. Crescătorii de animale au sperat ca la evenimentul ajuns la cea de a patra ediție consecutivă să ajungă și Ministrul Agriculturii, dar acesta, reținut de o problemă gravă de familie, a delegat un secretar de stat. Totul a fost organizat ca la carte de conducerea Primăriei Vaideeni. Oaspeții au fost așteptați de copii îmbrăcați în costume tradiționale și au putut gusta bunătățile culinare pregătite la ceaun sau grătar. În fundal s-a putut auzi, în permanență, folclor autentic de la munte.
Școala Gimnazială Luca Solomon, mândrie locală
În luna octombrie la Vaideeni a fost, din nou, sărbătoare. Școla Gimnazială “Luca Solomon” a împlinit 50 de ani de activitate neîntreruptă și oficialitățile locale, în frunte cu primarul Daniel Băluță și viceprimarul Vasile Ichim au marcat așa cum se cuvine evenimentul. Elevii s-au întrecut în mai multe activități, dansuri populare, cultură generală și sport și la final au fost recompensați cu medalii, premii și diplome. De asemenea au fost recompensați școlarii cu rezultate bune la olimpiadele județene și naționale, dar şi profesorii care au ieşit la pensie şi au pus piatra de temelie a acestei şcoli. Totul într-o atmosferă destinsă și multă voie bună. Școala pune la dispoziția elevilor laboratoare de fizică-chimie, biologie, informatică, biblioteci, o sală de sport și terenuri de sport. În unitatea de învățământ își desfășoară activitatea 29 de cadre didactice, dintre care 25 titulari și 4 suplinitori calificați pasionați pentru munca pe care o prestează, dăruiti școlii și elevilor. Profesionalismul acestor cadre didactice fac școala mai primitoare, mai atrăgătoare, mai luminoasă.
Eroii nu sunt uitați la Vaideeni
În prag de Centenar al Marii Uniri, eroii României nu sunt uitați la Vaideeni. Timp de două zile în comuna vâlceană Vaideeni s-a desfășurat un eveniment de cinstire a eroilor din localitate în Războiul de Reîntregire a Neamului. Proiectul cultural “Eroii nu se plâng, eroii se slăvesc” este realizat de Fundaţia Vaideenii şi cofinanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale prin programul „Acces Centenar 2017”. Punctul culminant al manifestărilor a fost o demonstrație de luptă făcută de voluntarii de la Asociaţia Tradiţia Militară, Asociaţia Culturală Tomis şi Asociaţia Deutsche Freikorp. În cadrul proiectului, la Vaideeni, au mai avut loc slujbe de pomenire, două expoziții, simpozioane, depuneri de coroane și momente artistice. În plus, peste 130 de elevi din localitate au mers într-e excursie la Alba Iulia, acolo unde au avut parte de o adevărată lecție de istorie, în aer liber.
Gabi Cîrjaliu