Oameni cu suflet mare la Galicea. Donație pentru oamenii nevoiași
În plină pandemie și în plină criză economică, un tânăr antreprenor din Comuna Galicea e dovada vie că oamenii se ajută la greu. Ilie Grujdin are 39 de ani și are localitate o afacere în legumicultură. A decis să doneze 300 de kilograme de gogonele oamenilor care nu își permit să cumpere legumele necesare pentru murăturile de iarnă. Toți cei care și-au dorit legumele s-au adresat Primăriei Galicea, fiind vizați în special oamenii cu ajutor social.
Afacere pornită din pasiune, acum 8 ani
Ferma Brătia din Deal, căci despre ea este vorba, este o afacere pornită de Ilie Grujdin, acum opt ani. A absolvit studiile Facultății de Agronomie din Craiova și este o persoană modestă care cu greu a dorit să facă public gestul său. “Nu am făcut acest gest pentru mediatizare. Nici nu doresc să îmi apară poza în ziar. Am vrut să ajut și eu cum pot în această perioadă grea prin care trecem cu toții”, spune Ilie. “Îmi place foarte mult ceea ce fac. Este o afacere de familie, de ea mă ocup eu, soția și socrii mei. Ne-am gândit că accesăm fonduri europene pentru a ne dezvolta dar este mută birocrație. Multe documente, regulile se schimbă în timpul jocului. În curând vom face și o cooperativă agricolă, alături de alte două persoane. Nu am calculat care este exact investiția de până dar cred că este vorba de peste 150.000 de euro. Cu greu se va amortiza această investiție dar suntem optimiști”, completează tânărul din Galicea.
“Au fost momente în care mi-a venit să renunț”
Ilie Grujdin recunoaște că a trecut prin momente grele, dar este bucuros că nu a renunțat: “Avem solarii, cultivăm și în câmp. Avem multe feluri de legume, de la roșii și castraveți și până la vinete și salată verde. În câmp punem și pepeni. Ne petrecem toată ziua la fermă, muncim mult, dar nu ne plângem, facem ceea ce ne place. Sunt zile în care stăm de dimineața și până seara și intrăm în casă doar pentru masă. Recunosc că am avut și momente în care am vrut să renunț. Ți se rupe sufletul când vezi că ai legume proaspete și ecologice și nu ai piață de desfacere. Avem parte de concurență neloială cu firmele care fac importuri din țările unde fermierii au parte de ajutor substanțial din partea statului și își permit să vândă cu mult mai ieftin ca noi. Ați văzut, probabil, reportajele de la televiziunile naționale cu fermierii care aruncă la groapa de gunoi legumele pentru că nu au unde să le vândă. Nu este o exagerare, este realitate. Deocamdată nu am fost în această situație dar dacă se va impune certificatul verde vom avea mult de suferit. Când am avut surplus de legume am preferat să le dăruim oamenilor care au nevoie de ele, am colaborat cu biserica din localitateȚ, conchide fermierul din Galicea.
Primarul Alexandru Mărăcine e mândru de Ilie
Primarul Comunei Alexandru Mărăcine a făcut publică inițiativa lui Ilie și este mândru de el: “Este o inițiativă lăudabilă care sper să găsească ecou. Un gest care reliefează bunătate și mă bucură faptul că există asemenea oameni în comuna noastră!”.
Gabriel Cîrjaliu