O RARA AVIS, LEGE PENTRU CULTURĂ!

În anul 2008, în data de 29 februarie, s-a înregistrat o premieră în destul de noua democraţie românească. Dacă în primii ani de după 1989 interesul legiuitorilor, dar şi al majorităţii românilor, consta mai mult în dezvoltarea rapidă a unei societăţi moderne de consum decât în protejarea şi promovarea patrimoniului cultural autentic, începând din acel moment, la iniţiativa deputatului Emilian Valentin Frâncu, parlamentarii au aprobat Legea privind protejarea patrimoniului cultural imaterial!

Astfel, începea o activitate concretă de salvare a unor adevărate comori, prea puțin valorificate până atunci, creaţii bazate pe tradiţii: obiceiuri şi jocuri populare, rituri şi rituale, muzică populară, meşteşuguri tradiţionale, arhitectură rurală, dar şi elemente de medicină, farmacie şi gastronomie tradiţională. De asemenea se protejau şi vetrele culturale, spaţiile etnografice împreună cu zonele aferente lor. În cadrul noii legi votate, se punea la adăpost literatura populară, ethosul, miturile dar şi, mai ales, limba în care au fost acestea scrise sau transmise oral.
De fapt se recunoştea importanţa patrimoniului cultural imaterial, cel care putea păstra, cu adevărat, identitatea şi continuitatea poporului român, din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre.
Prin această importantă lege nu numai că se puneau la adăpost valorile naţionale, dar se oferea şi un real sprijin celor care, prin truda lor, preluaseră, valorificaseră şi transmiteau mai departe tradiţiile populare şi nu numai! S-a introdus noțiunea de TEZAUR UMAN VIU. Astfel, aceşti purtători de cultură imaterială, ultimii păstrătorii ai unor elemente legate de meșteșugurile tradiționale (olari, opincari etc), de prea multe ori uitaţi sau neglijaţi, puteau beneficia acum de suportul moral, dar şi material, oferit de statul român prin noul act normativ promovat de Emilian Francu, cel care a materializat în scris doleanțele celor care activă în domeniu.
Această lege, extrem de necesară, a fost adoptată exact în momentul în care globalizarea risca să distrugă, prin înlocuire, valorile noastre naţionale! România a reuşit astfel să se alinieze şi ea la cerinţele UNESCO, structură care, la Paris, la 17 octombrie 2003, aproba Convenţia pentru salvarea patrimoniului cultural imaterial universal.