O persoană și-a pierdut viața sub un palet cu panouri fotovoltaice la o firmă din Râmnicu Vâlcea
Pompierii vâlceni au anunțat în această dimineață, printr-un apel pe 112, că o persoană a fost prinsă sub un palet cu panouri fotovoltaice. Gravul incident a avut loc la sediul unei societăți comerciale din municipiul Râmnicu Vâlcea, de pe strada Ștrandului.
Potrivit ISU Vâlcea, salvatorii au găsit victima în stop cardio-respirator.
“Din păcată, după efectuarea manevrelor de resuscitare a fost declarat decesul persoanei accidentate de către medicul de la ambulanță. Persoana decedată avea 62 de ani.
Victima se afla in supravegherea manipulării a doi paleți, cu ajutorul unui motostivuitor. Cei doi paleți au intrat în balans și au căzut peste victimă. La sosirea echipajului SMURD, victima se afla scoasă de sub paleți, de către ceilalți muncitori. La fața locului se află personal din partea ITM Vâlcea și IPJ Vâlcea”, precizează ISU Vâlcea.
În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.