O nouă investiție la Olănești
Administrația locală de la Olănești are o nouă veste bună pentru oamenii din oraș. Astfel, consilierii locali au aprobat în unanimitate indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții “Lucrări de reparații rigole și podețe și impermeabilizare pe strada Profesor Doctor Gheorghe Olănescu”. Tot aleșii locali l-au împuternicit pe primarul Sorin Vasilache să ducă la îndeplinire acest proiect important pentru comunitatea locală. După terminarea lucrărilor, zona va avea o față nouă și modernă care îi va bucura pe locuitorii orașului Băile Olănești, dar și pe turiștii care vin în număr mare în stațiunea vâlceană și în acest sezon estival. De precizat că aleșii locali au luat și o altă decizie importantă: instituirea programului multiannual privind casarea autoturismelor uzate care va avea alocată suma de 30.000 lei. (Gabriel Cîrjaliu)