O delegaţie a Primăriei Râmnicu Vâlcea condusă de viceprimarul Andrei Gheorghiu a participat la Forumul Regional de Dezvoltare Economică de la Ankara

O delegație a Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea condusă de viceprimarul Andrei Gheorghiu a fost invitată de Academia Europeană a Regiunilor să participe la Ankara, în perioada 26-27 mai, la cel de al doilea Forum Regional de Dezvoltare Economică. Gazda evenimentului a fost primarul municipalităţii metropolitane Ankara, Mansur Yavaş, care a declarat că încă de la alegerea sa ca primar în anul 2019 a avut ca prioritate dezvoltarea Ankarei şi prosperitatea locuitorilor ei, astfel că în prezent are în vedere încheierea unor parteneriate cu mai multe administrații locale din Europa pentru implementarea unor proiecte comune. Reprezentanţii Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea au prezentat în cadrul forumului potenţialul economic, turistic şi de afaceri local, precum şi investiţiile realizate în ultimii ani de administraţia locală, în mare parte din finanţări europene nerambursabile. Totodată, delegaţia prezentă la Ankara a discutat despre atragerea de investiţii străine cu capital turc în Râmnicu Vâlcea, despre posibilitatea ca Municipiului Râmnicu Vâlcea să aplice alături de administraţii locale din Turcia pentru proiecte cu finanţare europeană, precum şi despre înfrăţirea cu alte oraşe din Turcia. Delegaţia din Râmnicu Vâlcea a fost condusă de viceprimarul Andrei Gheorghiu, care consideră că participarea la acest forum a oferit celor prezenţi ocazia să găsească împreună rezolvări la unele dintre cele mai importante greutăţi cu care se confruntă administrația locală. ”Administraţia locală din Râmnicu Vâlcea trebuie să coopereze, să dezvolte cât mai multe proiecte cu municipalităţi din alte ţări, deoarece prin colaborare, prin cooperare cu alte autorităţi locale, putem găsi mai repede cheia rezolvării problemelor de mediu, economice, de transport sau de managementul deşeurilor cu care orice administraţie locală se confruntă în prezent”, a declarat Andrei Gheorghiu. Cel de al doilea Forum Regional de Dezvoltare Economică a fost găzduit de Primăria Ankara şi s-a bucurat de participarea preşedintelui Asociaţiei Municipalităţilor din Turcia, primari şi oficialităţi ale Ministerului de Externe turc, experţi în dezvoltare teritorială şi atragere de fonduri europene.