Noi lucrări edilitare în comuna Popeşti
Primarul comunei Popeşti, Aurora Măgura, a anunţat că Administraţia Bazinală de Apă Olt a demarat ample lucrări de amenajare a albiei râului Luncavăţ în punctul Bătoaia. Inundaţiile din vara acestui an au afectat cătunul Bătoaia, râul Luncavăţ producând un fenomen de eroziune şi ameninţând deja mai multe gospodării.
Primăria Popeşti va scoate la licitație lucrarea de 2,1 milioane de euro pentru realizarea unui sistem de canalizare menajeră pe 25 km în satele Popești, Meieni, Dăești și Curtea, cu finanțarea de la Ministerul Dezvoltării Regionale.
În 2017, primarul din Popeşti a depus la Ministerul Dezvoltării Regionale 10 proiecte care privesc modernizarea și dotarea dispensarului medical, reabilitarea, modernizarea și dotarea celor două cămine culturale, asfaltarea unui drum de 10 kilometri, canalizare în satele Meieni, Popeşti, Dăești și Curtea, modernizarea celor trei școli, precum și un teren de fotbal la școala din satul Dăești. (T.G.)