Niciun vinovat pentru alunecarea de la Alunu! Decizia o să fie luată de o comisie interministeriala

Proprietarii terenurilor afectate de alunecarea haldei de steril de la Alunu mai au de așteptat până să primească despăgubiri. Autoritățile locale se declară în imposibilitatea să determine cine este vinovat de producerea acestei calamități și, pentru că există și numeroase sesizări din partea cetățenilor cu privire la anumite nereguli la acea haldă, sunt hotărâte să cheme o comisei interministerială care să facă lumină în acest caz.


Prefectul județului Vâlcea i-a convocat astăzi în ședință pe reprezentanții instituțiilor implicate în rezolvarea situației de la Alunu. În urma acestor discuții s-a ajuns la concluzia că trebuie constituită o comisie la nivelul guvernului care să analizeze cauzele care au determinat acest eveniment. Astfel, mâine a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență care, la rândul lui și în conformitate cu legislația actuală, va înștiința Comitetul Național pentru Situații de Urgență că trebuie să se implice în a rezolva situația de la Alunu. Nu de alta, dar fără această comisie nu se pot stabili nici vinovații și, prin urmare, nici cine ar trebui să plătesca despăgubirile oamenilor afectați.
“A fost o întâlnire de lucru, cu principalele instituții. S-au discutat proleme legate de situația actuală și ce trebuie întreprins pentru clarificarea situației juridice. O să fie înștiințat Comitetul Național pentru Situații de Urgență și să fie creată o comisie care să analizeze cauzele. Am ascultat părțile, fiecare și-au prezentat punctele de vedere. Nu știu termenii în care cei de la minieră au prezentat situația. Și eu sper ca alunecarea să fie stopată. Are un ritm încetinit acum și prin lucrări sperăm ca halda de steril să fie stopată. Este un fenomen imprevizibil, nimeni nu știe ce se va întâmpla dacă va ploua, de exemplu. Amenajarea în sine a celor doi pinteni a contat mult în stoparea înaintării. Acum nu vorbim de o vină, ea o să fie stabilită de specialiști. Solicitarea de bani o să fie făcută abia după ce se stabilește cauza. Abia apoi se stabilește cine și cum va răspunde”, spune FLORIAN MARIN, prefect Vâlcea.
În prezent, cu patru gospodării evacuate complet și alte două familii care așteptă ca în orice moment să fie mutate din casele lor, plus alte câteva zeci de hectare de teren agricol și forestier distruse, situația de la Alunu este gravă. Nimeni nu vrea însă să își asume responsabilitatea acestei situații, deși există de acum o lună o sesizare penală din partea Gărzii Forestiere la adresa unității miniere cum că a depășit cu mult suprafața pentru care are autorizație să depună steril.
“Se vor căuta soluții chiar dacă halta nu este a lui CET Govora. Noi avem 6 hectare care sunt intacte. Ce instituție este acolo, cine poate pune la dispoziție utilaje decât noi. Această comisie care se va constitui la minister va analiza toate cauzele care au dus la această situație, se va vedea dacă este o cauză naturală sau este vorba de un cumul de cauze. La solicitarea legală a Prefecturii și a Consiliului Județean am înțeles să ajutăm, ca această alunecare să nu ajungă în drumul județean. Ne-am fost recomandați acești pinteni. Acum se fac eforturi să stopăm. Halta trebuie stabilizată pe toată suprafața ei”, a declarat ȘTEFAN PRALĂ, administrator special CET GOVORA.
“Probabil procesele la care se tot face referire sunt împotriva Complexului Energetic Oltenia, nu împotriva CET Govora. Domnul Cumpănășoiu nu a fost în echipa de conducere a EM Oltenia. Haldarea s-a făcut conform proiectului, avem documentația necesară. Noi sperăm că oamenii își vor primi despăgubirile repede. Fiind o calamitate naturală, cel mai probabil statul român va plăti acești bani”, completează și Alexandru Scarlat, reprezentantul administratorului judiciar al Cet Govora.
Reprezentanții Carierei Berbești dau însă asigurări că alunecarea va fi stopată înainte de a mai fi afectate și alte gospodării. În prezent se lucrează la realizarea unui alt dig care să oprească valul de pământ ce se îndreptă spre drumul județean care tranzitează comuna.
“Alunecarea de teren înaintează cu un metru pe o oră. Este exact surplusul care trece peste dig. Ceea ce trece este exact ca într-un vas de apă. Celelalte două gospodării aflate în apropiere vor scăpa, nici nu se pune problema ca ele să fie demolate controlat, așa cum s-a întâmplat cu celelalte”, spune MILORAD CUMPĂNĂȘOIU, director Exploatarea Minieră Berbești.
Halda de la Alunu a plecat la vale acum aproximativ două săptămâni. În prezent, surparea măsoară 2 kilometri în lungime și are aproximativ 200 de metri lățime. Înaintează în fiecare zi cu zeci de metri, iar până la drumul județean nu mai are de trecut decât o vale.

Gabi Cîrjaliu