Negustorul de voturi a coborât USR sub pragul electoral în Vâlcea

Cât rău a făcut organizaţiei USR din judeţ viceprimarul Andrei Gheorghiu, se va vedea la alegerile următoare.
Situaţia o ştie şi deputatul Ion Marian Lazăr, absolvent al licelului din cartierul Ostroveni, deci cunoscător al celui mai mare bazin electoral din judeţ.
Ştie că viceprimarul, lider de organizţie a transformat filiala într-un fel de asociaţie familială vrând cât mai multă obedienţă de la colegii de partid şi cât mai puţină concurenţă.
Ajuns nepregătit politic şi nici profesional în poziţia de viceprimar acest om nu a înţeles ce şansă are de a învăţa administraţie direct de la unul din cei mai eficienţi primari din ţară. S-a bucurat să facă fel de fel de mici învârteli, cea cu invitaţiile (vândute pe piaţa neagră la preţuri mai mici decât biletele oficiale) la spectacolele organizate de privaţi în parteneriat cu primăria Râmnicului, fiind notorie şi simbolică pentru un caracter mic şi mercantil.
Dar cel mai distructiv a fost pentru imaginea USR dorinţa lui Andrei Gheorghiu de a face negoţ cu voturile. A vrut permanent să vândă votul lui şi al colegilor săi Andreea Iordache şi Alin Manda. Să le negustorească la pachet după interese personale când pe taraba liberalilor, când pe cea a executivului.
Când nu i-a mai mers, când cei doi consilieri au realizat că riscă să plătească daune enorme unor constructori şi că sunt folosiţi ca nişte marionete, când au refuzat sclavia de partid, a tras sforile şi i-a exclus. Cei doi vor rămâne însă în Consiliul Local până la final de mandat, pentru că procesele de acest gen durează în instanţe. USR nu mai are ce negocia. Gheorghiu nu va mai fi nimic după localele de anul viitor, dar lumea a aflat cu această ocazie adevărul. Lumea care putea fi atrasă la vot spre USR pentru că activul acestui partid a ajuns acum sub 100 de oameni în judeţ şi anticipăm că va fi de râsul curcilor că un partid parlamentar să nu poată depune liste complete de candidaţi în toate localităţile vâlcene.
Domnule deputat Marian Lazăr, este inutil dă distribuţi pe facebook, contracost, mesajele centrale ale partidului! Nu au efect în Vâlcea. Dacă aveţi influenţa necesară la conducerea centrală, deratizaţi organizaţia vâlceană, aduceţi consilierii excluşi înapoi, faceţi o infuzie de tineret, dar şi de pensionari cumsecade, care nu au făcut niciodată politică. Înainte de a salva România, încercaţi să salvaţi o organizaţie distrusă de un negustor.

Traian GUMINSKI