NECROLOG: Ilie Băjan a plecat la îngeri
Ieri ne-a părăsit un om important al Județului Vâlcea, Ilie Băjan, fondatorul farmaciei care îi poartă numele. Trupul neînsuflețit va fi depus acasă pe strada Tudor Vladimirescu nr 13 în jurul orei 18:00. Ceremonia religioasă va avea loc la Schitul Troianu marți, 13 aprilie, la ora 13.
Cea mai bună descriere a celui care a fost Ilie Băjan este făcută de familia sa:
“NEA ILIE…cum mulți îi spuneau… s-a născut la Lădești (“ VALEA ȘTIINȚEI“cum ne plăcea nouă să-l provocăm când povesteam de locurile natale) din părinți cadre didactice: BĂJAN SAVIAN (profesor geografie/istorie …și la nevoie de orice materie) și BĂJAN VICTORIA învățătoare satului) și a avut o soră (MARLENA). A terminat liceul la Lădești și apoi la facultate a mers la București …de unde a ieșit INGINER. A lucrat ca și inginer până în anul 1991 când a REALIZAT că trebuie să facă o schimbare și a devenit “FARMACIST”, deschizând FARMACIA PRIVATĂ NUMĂRUL 5 din România, FARMACIE CE-I poartă numele împreună cu soția BĂJAN ALEXANDRINA. Pe aceasta din urmă a cunoscut-o la Rm. Vâlcea și s-au căsătorit pe 13 OCTOMBRIE 1979 (41 ani de căsnicie). Numărul 13 i-a purtat noroc în viață (așa spunea mereu) pentru că a locuit la numărul 13, și respectându-i credința Dumnezeu a făcut ca el să fie înmormăntat pe data de 13 la ora 13. A lăsat în urmă 2 copii și 4 nepoți. Pe parcursul celor 67 de ani a reușit să creeze pe lângă o familie minunată și două companii de referință pentru oraș și zona, care însumează un număr de 20 de unități și peste 120 de angajați: SC FARMACIA BAJAN SRL SI SC DEPOFARM SRL. Aceste societăți au fost create începând din 1991 cu bani luați de la vecinii de pe scară, de la prieteni de la părinți și cea mai mare parte de la bancă, riscând să rămână în stradă în cazul unui eșec. CREDINȚA ȘI MUNCA l-au ajutat să depășească toate greutățile vremurilor de tranziție și în 2019 s-a retras împreună cu soția și a predat ȘTAFETA următoarei generații, anul acesta FARMACIA BAJAN IMPLININD 30 de ANI DE EXCELENȚĂ! A fost un om CORECT MODEST ȘI CARE A RESPECTAT PE TOATĂ LUMEA. Din păcate călătoria vieții a luat sfârșit în dimineața zilei de 11 aprilie din cauza un infarct miocardic suferit în somn în jurul orei 4-5 dimineața!”.
Redacția Eveniment Vâlcean transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate și prietenilor săi apropiați! Dumnezeu să-l odihnească în pace!