Neacordarea de prioritate pietonilor şi traversarea neregulamentară, cauze de producere ale accidentelor rutiere
În perioada 14 – 20 decembrie, la nivelul I.P.J Vâlcea sunt organizate acţiuni pentru combaterea nerespectării dispoziţiilor legale de către conducătorii de vehicule privind acordarea priorităţii pietonilor aflaţi în traversarea regulamentară a drumului public, precum şi nerespectarea de către pietoni a normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice.
Scopul acestor activităţi este prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere înregistrate din aceste cauze, precum şi reducerea riscului de victimizare a participanţilor la traficul rutier.
Activitatea face parte din campania preventivă iniţiată în plan european de Organizaţia Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL) la care România este parte.
Conform legislaţiei în vigoare, pietonii au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice, prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor. Astfel, conform art. 100 din O.U.G. nr. 195/2002 R, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a II- a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile neacordarea de către conducătorul de vehicul priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public, prin locuri special amenajate şi semnalizate.
De asemenea, participanţii la trafic trebuie să cunoască faptul că pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise sau a nerespectării altor obligaţii stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condiţiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector.
“În perioada 1 – 14 decembrie, în judeţul Vâlcea au avut loc 20 de accidente rutiere cauzate de traversarea neregulamentară a pietonilor, care s-au soldat cu 3 morţi, 17 răniţi grav şi 3 răniţi uşor. De asemenea, au avut loc 9 accidente rutiere pe fondul neacordării priorităţii pietonilor, care s-au soldat cu 2 morţi şi 7 răniţi grav”, afirmă polițiştii Serviciului Rutier Vâlcea.