Municipalitatea Râmnicului sprijină sectorul HoReCa de la nivel local şi nu impune închiderea teraselor la ora 23.00
Primăria Râmnicu Vâlcea îi informează pe cetăţenii municipiului şi pe deţinătorii de afaceri din domeniul HoReCa despre faptul că, la acest moment, nu consideră necesară o restricţionare după ora 23.00 a programului de funcţionare a teraselor şi a unităţilor de acest gen din oraş, în condiţiile în care se respectă toate celelalte reglementări referitoare la menţinerea distanţării de siguranţă şi purtarea corectă a măştilor de protecţie.
Premisele care stau la baza acestei decizii ţin de faptul că numărul de infectări cu coronavirus strict la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea este unul relativ redus, iar acest sector economic a fost şi aşa extrem de afectat de restricţiile impuse până acum de pandemia de Covid-19.
În cazul în care se vor impune măsuri de limitare a programului de funcţionare a unor astfel de unităţi sau a altor structuri de agrement, decizia poată să fie luată, la fel că şi în alte judeţe, numai de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Referitor la Ştrandul Ostroveni, se permite în continuare desfăşurarea activităţii cu respectarea normelor de siguranţă în vigoare, cu menţiunea că în ceea ce îi priveşte pe vizitatorii ştrandului din alte judeţe care campează ilegal în zonele împădurite din vecinătatea Bazei de Agrement, Poliţia Locală va derula acţiuni sistematice de îndepărtare şi chiar sancţionare a acestora.