Multe surprize la meciul decisiv al Viitorului Dăești
Vineri, 20 Mai 2022, ora 18:00, pe Stadionul Municipal “Zăvoi”, din municipiul Râmnicu Vâlcea Viitorul Dăești va disputa ultima partidă din play-off, etapa cu numărul 9, cu ACS Vedița Colonești. Calculele sunt simple – victoria îi califică pe elevii lui Adi Popa la barajele pentru promovarea în Liga a 2-a. Pe această cale, C.S. Viitorul Dăești mulțumește pentru colaborarea oferită de SCM Râmnicu Vâlcea. “Pentru faptul că jucăm din nou pe Stadionul Municipal 1Mai – Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, îi mulțumim domnului Mircia Gutău, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru găzduire, pentru condițiile asigurate, pentru întreg sprijinul. Îi mulțumim anticipat pentru prezența s-a la meci, pentru a ne susține și din tribună!”, spun oficialii de la Dăești.
Ca de obicei, intrarea este gratuită. În plus, va mixa pentru suporterii vâlceni DJ ȘTEFAN, la orele 17:00, 18:45 și 19:45. Mai mult, primii 300 de spectatori care vor ajunge în tribună, începând cu ora 17:00, pentru a susține echipa, vor primii din partea clubului: insigne, fulare, tricouri. (Gabriel Cîrjaliu)