Miză pe dezvoltarea zonei industriale de la Budești
Este știut faptul că localitatea vecină Râmnicului, Budești, a pus un mare preț pe atragerea investițiilor mai ales după crearea zonei industriale. Astfel au venit mulți bani la bugetul local și comuna condusă de liberalul Ionel Vlădulescu a putut să facă mai multe investiții cu forțe proprii.
Chiar și așa, edilul spune că în următoarea perioadă va încerca să le creeze cela mai bune condiții firmelor care își desfășoară activitatea în zona industrială: “Nu mi-am permis niciodată să vorbesc despre investițiile private, înainte ca acestea să se realizeze pentru că nu este vorba despre banii comunei. Eu mă bucur că aceste investiții au fost numeroase și că au creat multe locuri de muncă. Recunosc, însă, că zona industrial nu arată așa cum ne dorim. În următorii ani am ca obiectiv să găsim cele mai bune soluții pentru a dezvolta această zonă industrial și sper ca decidenții să vină alături de noi să ne ajute pentru că este benefic pentru întreg județul. Spun asta și pentru că pe raza comunei noastre lucrează și câștigă o pâine peste 4000 de oameni. Sunt și din Budești și din localitățile limitrofe și din multe localități din județ. Din păcate, se pare, că nu vom mai putea face nimic în următoarele două luni, după recentele decizii guvernamentale și eu cred că este o mare greșeală”.