Ministrul Bogdan Matei, în vizită la Pandurii Târgu Jiu
Ministrul Tineretului și Sportului, Bogdan Matei, s-a aflat în vizită de lucru la Târgu-Jiu, pentru discuții cu Marcel Romanescu, primarul municipiului și cu Mihai Prunariu, președintele Clubului Sportiv Pandurii.
La sediul Primăriei Târgu-Jiu s-a discutat și despre finalizarea investițiilor la stadionul și la sala polivalentă din oraș, întregul amplasament urmând să fie predat cât de curând municipalității de către Compania Națională de Investiții, iar cele două moderne baze sportive să intre în circuitul sportiv. În discuțiile de la Primărie, ministrul Matei a mediat și divergența de opinii între primar și președintele clubului sportiv, în final cei doi ajungând la un consens și susținând că ambele părți au doar un interes comun, acela de a sprijini dezvoltarea sportului local. Însoțit și de directorul general din MTS, Daniel Jianu, ministrul Bogdan Matei a făcut apoi o vizită la hotelul Sport și la baza sportivă a clubului, unde a avut discuții cu angajații și a verificat starea infrastructurii sportive. De asemenea, oficialii MTS s-au întâlnit și cu prefectul de Gorj, Ciprian Florescu. “A fost o vizită scurtă, dar intensă și utilă. Mă bucur că între conducerea Primăriei și cea a clubului nostru sportiv va exista consens și mai ales că orașul va avea în curând noi baze sportive moderne. Oamenii noștri din teritoriu au fost deschiși, mi-au vorbit despre nevoile lor și despre ce putem face împreună pentru a le oferi condiții mai bune și eu sunt convins că la Tg Jiu sportul are toate premizele pentru a se dezvolta frumos”, a declarat ministrul Bogdan Matei.