Militari din 10 state se instruiesc la Râmnicu Vâlcea
Joi, 8 martie, la Baza de Instruire pentru EOD din Râmnicu Vâlcea, se va desfăşura Ziua Presei, în cadrul căreia participanţii la Cursul de exploatare tactică şi analiză tehnică a incidentelor cu dispozitive explozive improvizate (Weapon Intelligence Team/WIT Course) vor fi prezentate exerciţii practice la care se vor folosi şi explozivi reali.
La această activitate vor participa 20 de militari din 10 state membre NATO şi state colaboratoare cu Centrul de Excelenţă pentru C-IED.
Cursul se desfăşoară în perioada 19 februarie – 9 martie, sub conducerea şi îndrumarea a 12 instructori cu experienţă şi are ca obiectiv principal dezvoltarea capabilităţilor în domeniul contracarării dispozitivelor explozive improvizate (C-IED).
Cursul WIT reprezintă o formă de pregătire a specialiştilor în domeniul exploatării incidentelor cu IED. Acesta este organizat de Centrul de Excelenţă NATO C-IED (C-IED COE) din Madrid, la solicitarea şi cu acreditarea Allied Command Transformation (ACT), şi este destinat militarilor care vor face parte din echipele specializate de investigare a incidentelor cu dispozitive explozive improvizate (IED) şi vizează acumularea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor necesare exploatării atacurilor cu IED.