Micii programatori dau lecții de inovație la CODE Kids Vâlcea 2025

Sâmbătă, 20 septembrie 2025, între orele 10.00 – 15.00, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea devine centrul regional al creativității digitale, găzduind Târgul-Hackathon Regional CODE Kids Vâlcea 2025.

Evenimentul reunește copii de 10-14 ani din cluburile CODE Kids din Olt, Gorj și Vâlcea, care își vor prezenta proiectele IT și de robotică dezvoltate în cadrul cluburilor. „Este mai mult decât o competiție, este un exercițiu de colaborare, creativitate și gândire critică”, au transmis organizatorii.

Printre cluburile participante se numără „IT STARS” Vulpeni, „Robo Team” Fărcașele, „Robot Technology” Drăgănești, „Codekids 2024” Vădăstrița (Olt), „SMART Kids CLUB” Țicleni (Gorj), dar și „2GID-AI Code Club” Mateești, „CodeKidss” Slătioara și „JoyCode Rm. Vâlcea” (Vâlcea).

Invitați speciali sunt Bionic Royals (Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”) și Brobots Team (Colegiul Național „Alexandru Lahovari”), două echipe de robotică premiate, care vor inspira micii programatori cu proiectele lor.

Evenimentul se desfășoară în cadrul inițiativei naționale CODE Kids – Proiectul copiilor din mediul rural și urban mic, derulat de Fundația Progress cu sprijinul Romanian-American Foundation. „Prin programul CODE Kids, dorim să transformăm bibliotecile în huburi de educație digitală și inovație pentru tineri. Copiii învață să programeze, dar mai ales să colaboreze și să găsească soluții creative pentru problemele comunității lor”, a transmis Fundația Progress.

Programul, lansat în 2017, a reunit până acum peste 14.000 de copii din România și Republica Moldova. În 2025, funcționează 289 de cluburi CODE Kids în 252 de localități.