Mesajul liderului PSD Vâlcea – Constantin Rădulescu, după rezultatul obținut la alegerile prezidențiale
“Vreau să mulțumesc tuturor vâlcenilor care s-au prezentat la vot duminică, 10 noiembrie 2019, la primul tur pentru alegerea președintelui României.
De asemenea, le mulțumesc tuturor colegilor mei de partid, militanților și simpatizanților noștri, pentru mobilizarea de care au dat dovadă la aceste alegeri. Le mulțumesc tuturor celor care au acordat încrederea lor Partidului Social Democrat și candidatului său pentru funcția de președinte al României.
Rezultatele turului I al alegerilor prezidențiale au confirmat un trend electoral în creștere pentru partidul nostru, în comparație cu votul pentru alegerile europarlamentare.
PSD rămâne partidul care reprezintă . Îi asigur pe vâlceni că partidul nostru și candidatul pentru funcția de președinte, doamna Viorica Dăncilă, vor continua o campanie electorală decentă, explicită, prin care să prezinte proiectele unui președinte de stânga, ancorat în realitățile constituționale, un președinte care să le ofere românilor condițiile optime de dezvoltare și sa le asigure un climat de siguranță și securitate regională.
În ceea ce ne privește, în următoarea perioadă, la nivel județean, ne vom mobiliza pentru a-i convinge pe vâlceni că PSD este partidul inimilor de român, iar candidatul său, Viorica Dăncilă, este un președinte al tuturor românilor” –
Constantin Rădulescu,
Președinte PSD Vâlcea