Mesaj emoționant al primarului de la Șirineasa, Ion Bebe Streinu
Actualul primar al comunei Șirineasa, Ion Bebe Streinu și fostul edil, Dan Cătălin Săraru, au format o echipă ani buni și au reușit să implementeze multe proiecte pentru localitatea aflată pe malul Luncavățului. Au fost și adversari în campaniile electorale locale dar și parlamentare dar părerile politice diferite nu le-a afectat amiciția. Edilul de la Șirineasa a transmis un mesaj emoționant după ce a aflat că profesorul Săraru a plecat prea devreme în ceruri: “Când am fost sunat și mi s-a comunicat că a murit Dan Săraru l-am întrebat pe cel ce m-a sunat dacă este om serios sau are chef de glume. Mi-a spus ca el a primit informația de la un prieten comun. Am dat un telefon și am aflat ca într-adevăr nenorocirea se întâmplase. Dan Săraru pentru mine a fost prietenul, colegul alături de care am lucrat 7 ani, alături de care am început modernizarea acestei localități. Împreună am promovat proiectul de introducere apă în localitate în anul 2002, împreună am promovat proiecte mici și mari. Am fost și adversari politici, din 2000 și până în prezent fiind primii doi oameni politici pentru funcția de primar. Uneori s-a ajuns la discuții aprige în campania electorală, dar odată cu încheierea campaniei am trecut peste răutăți. Am vorbit cu domnul profesor Dan Săraru în urma cu 4-5 zile când i-am înapoiat în copie declarația de avere și interes pe care mă rugase să le depun la primărie pentru a fi comunicate către ANI. Știam de la dânsul că are mici probleme de sănătate privind prostata. Din păcate se pare că inima dânsului era bolnavă fără a da semne și a cedat repede. Păcat, încă tânăr putea să mai facă multe pentru copii, familie, prieteni și chiar comunitate. Drum bun printre îngeri D-le profesor și sunt convins, cândva vom face echipă și pe acolo pe unde dumneavoastră ați plecat prea devreme. Dumnezeu să va aibă în grija lui”.