Măsuri drastice la Spitalul de Urgență din Râmnicu Vâlcea
Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea a luat măsuri drastice pentru protejarea bolnavilor, dar şi a personalului medical. Pentru că România se află sub ameninţarea coronavirusului, autorităţile judeţene sunt de neînduplecat și nu fac rabat de la regulile impuse. La spital, spre exemplu, managerul Dan Ponoran a anunţat că se vor sista în totalitate vizitele, iar cazurile ce nu sunt considerate urgenţe vor fi reprogramate. De asemenea, nu se vor face internări decât în cazuri de urgenţă.
“În data de 8 martie 2020, în urma hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, s-au luat o serie de măsuri pentru a preveni răspândirea coronavirusului în România. În urma întâlnirii pe care am avut-o cu preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea sunt în măsură să vă comunic aceste măsuri care, din punctul nostru de vedere, sunt considerate drastice, prin care încercăm să prevenim pe cât putem răspândirea coronavirusului. În primul şi în primul rând, din păcate, suntem nevoiţi să sistăm în totalitate vizitarea bolnavilor internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Această măsură a intrat în vigoare chiar începând din 8 martie 2020. Am pregătit la Secţia Infecţioase un etaj cu 20 de paturi pentru izolarea eventualilor suspecţi infectaţi cu COVID-19. De asemenea, aş vrea să fac un apel către întreaga populaţie a judeţului Vâlcea să respecte măsurile de igienă personală care sunt promovate intens pe toate canalele media din România. Înainte de toate şi înainte de a ajunge la spital este foarte important să ne protejăm noi ca şi cetăţeni. De asemenea, este foarte important să fac un apel la cei peste 200 de vâlceni care se află în izolare la domiciliu să respecte această izolare, deoarece sunt prevăzute amenzi destul de mari dacă nu se respectă. Este o situaţie cu care România nu s-a mai întâlnit, dar este o situaţie pe care încercăm să o rezolvăm cât de bine putem. Există un grup de lucru constituit cu toate instituţiile statului şi îi asigurăm pe vâlceni că facem tot ceea ce ţine de noi pentru a trece peste acest moment mai greu. De asemenea, am o rugămite pentru cetăţenii din Vâlcea să încerce, atât pentru binele lor, cât şi pentru binele personalului medical, să evite prezentările nejustificare la UPU. Se va restrânge, pe cât posibil, activitatea în spital. Toate cazurile care nu sunt urgenţe vor fi reprogramate” – a declarat managerul SJU Vâlcea, dr. Dan Ponoran.