Marți, 27 iulie, se oprește apa potabilă la Păușești Măglași
Ca urmare a executării, de către Primăria Comunei Păușești Măglași, a lucrărilor de conectare a conductei din PE Dn 110 mm (strada Primăverii), cu rețeaua de distribuție apă potabilă din PEHD Dn 160 mm, existentă pe strada Chiciora din comuna Păușești Măglași, în data de 27. 07. 2021, în intervalul orar 1100 – 1600 , se va întrerupe furnizarea apei potabile la consumatorii existenți în comuna Păușești Măglași, străzile: Chiciora, Vladului, Valea de Brădet, Aninilor, Merilor, Livezi, Salciei și Rapsodiei.
Echipele APAVIL SA, care acordă asistență tehnică în vederea efectuării acestor lucrări, vor face eforturi susținute pentru realizarea lor in cel mai scurt timp posibil.
Pentru asigurarea parametrilor de potabilitate a apei din rețea, certificați prin buletine de analiză a apei în secțiunea de intervenție (înainte și după spălarea rețelei) angajații APAVIL SA vor efectua purjări în zona respectivă și în zone adiacente în care există posibilitatea modificării parametrilor de potabilitate .
Recomandăm consumatorilor afectați ca imediat după pornire să lase să curgă cantitatea de apă necesară eliminării apei cu impurități, produse ca urmare a întreruperii furnizării apei.
Cheltuielile ocazionate de cantitatea de apă eliminată vor fi suportate de către APAVIL SA, în urma unor solicitări scrise ale beneficiarilor, confirmate de specialiștii societății noastre.