MÂNDRIE: Premiu de excepție pentru o elevă din Râmnicu Vâlcea! Performanță la Olimpiada Națională de Filosofie

Performanță remarcabilă pentru învățământul vâlcean! Eleva Vasiluța Lavinia Elena, din clasa a XII-a a Colegiul Național Alexandru Lahovari, a obținut Premiul I la faza națională a Olimpiadei de Științe Socio-Umane, disciplina filosofie.

Competiția s-a desfășurat în perioada 6–9 aprilie, la Iași, reunind cei mai buni elevi din țară pasionați de domeniul științelor socio-umane. Rezultatul obținut de Lavinia confirmă nu doar talentul și munca susținută, ci și nivelul ridicat al educației oferite de prestigiosul colegiu vâlcean.

În spatele acestei reușite se află și îndrumarea atentă a profesorului Virgil Vasiloiu, cel care a contribuit decisiv la pregătirea elevei pentru această competiție de elită.

Premiul I obținut la etapa națională îi deschide Laviniei drumul către faza internațională a olimpiadei, unde va reprezenta România în fața unor concurenți de top din întreaga lume.

Rezultatul său este un motiv de mândrie pentru comunitatea locală și un exemplu de excelență pentru toți elevii care își doresc să performeze în domeniul academic.
Felicitări Laviniei pentru această realizare deosebită și mult succes în competițiile viitoare!