
Mădulari construiește viitorul! Investiții majore în infrastructură și sănătate
Comuna Mădulari continuă dezvoltarea cu pași concreți, sub conducerea primarului Daniel Dimulescu. Proiecte importante de infrastructură și servicii publice sunt deja în derulare, cu efecte vizibile pentru confortul și siguranța cetățenilor.
Locuitorii Comunei Mădulari au avut încredere într-un om gospodar și au ales continuitatea, reconfirmându-l pe Daniel Dimulescu pentru un nou mandat. Iar primarul și-a respectat angajamentele: cu resurse puține, dar administrate cu grijă, comunitatea locală a intrat pe un drum ireversibil al modernizării.
În perioada actuală, comuna este un adevărat șantier de investiții. Prioritatea administrației locale rămâne infrastructura rutieră – un aspect esențial pentru mobilitatea cetățenilor și atractivitatea zonei în fața investitorilor. Astfel, mai multe străzi vor fi asfaltate, cu scopul clar de a elimina complet drumurile de pământ.
În paralel, se extind rețelele de utilități, esențiale pentru confortul zilnic al populației. Rețeaua de apă va fi prelungită cu 4 kilometri, iar rețeaua de canalizare va fi extinsă pe o distanță de 12 kilometri, prin finanțare obținută în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. Aceste lucrări vor asigura servicii publice moderne pentru tot mai mulți cetățeni, în special din zonele până acum insuficient acoperite.
Un alt proiect important care va deservi întreaga comunitate este construcția unui dispensar medical modern. Noua clădire va oferi condiții civilizate pentru consultații și tratamente medicale, aducând serviciile de sănătate mai aproape de oameni.
„Cred în investițiile făcute cu rost. Nu am risipit niciun leu, pentru că bugetul unei comune trebuie tratat cu aceeași grijă cu care o familie își drămuiește cheltuielile. Atât timp cât există viziune și voință, putem schimba în bine viețile oamenilor”, a declarat primarul Daniel Dimulescu.
Comuna Mădulari devine astfel un exemplu de administrație eficientă și vizionară, care dovedește că se pot face lucruri mari chiar și cu bugete mici, atunci când există implicare și direcții clare de dezvoltare.