Mădălina Cotar pregăteşte o ecologizare de anvergură
Mezina Cosiliului Judeţean Vâlcea, Mădălina Cotar, nu este numai o femeie frumoasă, elegantă şi inteligentă, ci şi una din cele mai “muncitoare” activiste din judeţul nostru. În mare parte rezultatele excelente obţinute de Partidul Ecologist Român în mediul rural vâlcean la alegerile din luna iunie se datorează modului în care această domnişoară a ştiut să organizeze campania electorală, să identifice candidaţi, să creeze organizaţii şi să transmită mesaje.
După primele şedinţe din Consiliul Judeţean, Mădălina a decis că trebuie să lanseze un proiect care să determine mai mulţi consilieri judeţeni să renunţe la vendetele politice.
“Personal nu mă deranjează atacurile sau remarcile răutăcioase, necuvenite sau de-a dreptul nesimţite ale unor persoane frustrate din partide sau din presă. Cred însă că rolul celor care am fost votaţi pentru a administra judeţul şi suntem plătiţi, unii mai mulţi, alţii mai puţin, pentru această muncă este cu totul altul decât acela de a ne hârjoni în replici, declaraţii şi atacuri. Consiliul Judeţean are atribuţii şi responsabilităţi importante şi în niciun caz nu este un ring în care concurăm pentru supremaţie intelectuală sau politică. De aceea lucrez acum la un proiect prin care încerc să unesc organizaţiile partidelor din Consiliul Judeţean într-o acţiune benefică. O acţiune în care să nu fie vorba de politică, ci de fapte bune. Pentru a nu se interpreta că încerc să ajut o comunitate după interese politice, am ales o zonă care se află în administrarea a două comune, conduse una de un primar liberal şi alta de un primar pesedist. Este vorba de o zonă întinsă dintre comunele Popeşti şi Roeşti.
Aici este una din cele mai frumoase păduri subcarpatice, Pădurea Cotoşmanului, care a devenit o groapă de gunoaie. O parte a presei locale a semnalat ceea ce de altfel ştiu majoritatea consilierilor judeţeni: cea mai întinsă pădure din centrul judeţului Vâlcea a devenit o zonă defrişată iresponsabil, plină de haite de câini sălbăticiţi şi plină de gunoaie deversate de societăţi comerciale şi persoane fizice. Aproape că nu mai este un loc în care să poţi ieşi în întreaga pădure la un picnic.
Am în vedere două acţiuni importante care pot fi organizate în Pădurea Cotoşmanu. Mai întâi o amplă acţiune de ecologizare a zonei. Acţiune la care să participle elevi şi adulţi, localnici, din cele două comune, dar şi mulţi voluntari din organizaţiile de tineret ale partidelor politice. Poate fi făcută într-un weekend, imediat după începerea anului şcolar. Consiliul Judeţean poate fi implicat în această acţiune prin alocarea unor sume, nu foarte mari, pentru materiale de curăţenie, saci menajeri, mănuşi şi un utilaj care să ridice gunoaiele pe care voluntarii le vor strânge din spaţiile verzi.
Ulterior, anul viitor, am putea sprijini o acţiune de reîmpădurire a zonelor afectate de tăierile ilegale din Pădurea Cotoşmanu şi amenajarea unor locuri de picnic dotate cu grătare, pubele, marcaje, băncuţe.
Este păcat să nu încercăm să salvăm de la distrugere această pădure minunată pe care o cunosc toţi politicienii deoarece au travesat locul prin campaniile electorale.
Nu vreau să fie o acţiune a PER, deşi puteam face asta, nu vreau să fie o acţiune a unui ONG. O văd ca pe un demers al întregului Consiliu Judeţean, a mai multor organizaţii politice, a administraţiilor locale din Popeşti şi Roeşti şi a voluntarilor. Astfel de acţiuni pot să ne unească în ţeluri comune, iar curăţenia spaţiilor verzi şi păstrarea frumuseţilor din judeţul nostru este desigur un scop comun. Nu implică costuri mari, ci doar puţină disponibilitate, puţină muncă volunară şi dorinţă de a face bine”, ne-a precizat cel mai tânar consilier județean.
Mărturisim că am fost atraşi de acest proiect şi desigur redacţia noastră şi mai mulţi prieteni de-ai noştri vom participa la acţiunea de cologizare atunci când va fi pusă în practică.
Traian GUMINSKI