Lupii au învins Petrolul Ploiești și vor victoria în Sardinia

După două înfrângeri consecutive (în campionat cu CSU Oradea și în FIBA Europe Cup contra nemților de la Rasta Vechta), CS Vâlcea 1924 s-a ridicat la nivelul așteptărilor și a oferit o nouă seară de spectacol în Sala Sporturilor „Traian”.

Echipa pregătită de spaniolul Arturo Álvarez s-a impus cu 98–84, în fața formației CSM Petrolul Ploiești, bifând a treia victorie din actualul sezon al Ligii Naționale de Baschet Masculin (LNBM). Lupii nu au apăsat pe accelerație dar au fost în control pe tot parcursul partidei. Triumful vine într-un moment important pentru formația vâlceană, care confirmă din nou că are resursele și maturitatea pentru a lupta în partea superioară a clasametului. Echipa noastră a intrat pe teren decisă să resolve rapid soarta punctelor puse în joc.

Cinciul de start a fost: Manu Lecomte, Peter Kiss, Cornelius Hudson, Deandre Pinckney și Titus Nicoară și primele minute au fost controlate de Lupi care au impus ritmul și au dominat defensiv. Hudson a deschis tabela, iar Lecomte a reușit prima triplă a serii. Apărarea solidă a „lupilor” a limitat Petrolul la doar 15 puncte în primul sfert, încheiat cu 21–15 pentru elevii lui Alvarez. În sfertul al doilea, spectacolul a continuat. Vâlcenii au intrat la pauza mare cu un avantaj confortabil, 41–29, spre bucuria fanilor din tribune, care, din nou, au creat o atmosferă frumoasă în Sala Traian. Repriza a doua a început cu două reușite de la distanță semnate de Gabriel și Peter Kiss, urmate de o pasă excelentă a lui Hudson, transformată spectaculos de Kiss. În ultimul sfert, Casale a intrat excelent în meci, reușind un and-one și o triplă care a închis definitiv disputa. Pinckney și Gabriel au completat show-ul cu execuții spectaculoase, stabilind scorul final: CS Vâlcea 1924 – CSM Petrolul Ploiești 98–84.

Săptămână de foc pentru „Lupii Negri”

Pentru CS Vâlcea 1924, programul devine extrem de solicitant. Miercuri, echipa noastră va juca a doua partidă în FIBA Europe Cup, în deplasare, pe terenul formației italiene Dinamo Sassari — un test major pe scena europeană. Apoi, sâmbătă, vâlcenii revin acasă, unde vor înfrunta pe CSO Voluntari, una dintre cele mai puternice echipe din campionat.