Lucrările la Școala “Achim Popescu” din Măglași sunt în grafic! Modernizare, eficiență energetică și dotări moderne pentru viitorul educației

La Școala “Achim Popescu” din Păușești-Măglași se lucrează intens în această perioadă, în cadrul unui amplu proiect de modernizare și reabilitare energetică. Investiția, în valoare de peste 6 milioane de lei, are ca termen de finalizare anul 2026 și promite să aducă un suflu nou în educația locală.

Pentru ca elevii să poată începe noul an școlar în condiții optime, lucrările au fost organizate etapizat. Prima fază a vizat reabilitarea exterioară a clădirii, cu accent pe înlocuirea geamurilor și a tâmplăriei, lucrări care au fost deja finalizate. Etajul al doilea este, de asemenea, aproape gata, iar în perioada următoare se va interveni și la primul etaj, folosind aceleași standarde de calitate.

Un element important al proiectului este componenta de eficiență energetică. Clădirea va fi echipată cu 64 de panouri fotovoltaice, ceea ce o va face complet independentă din punct de vedere energetic – un pas important către sustenabilitate și reducerea costurilor pe termen lung.

De această investiție vor beneficia direct aproximativ 200 de elevi, care vor începe în toamnă cursurile într-un spațiu modern, sigur și adaptat nevoilor actuale ale învățământului.