Lucrările la Podul peste pârâul Sâmnicel, pe DN 7, județul Vâlcea vor dura până vineri 16 noiembrie 2018
Lucrările la Podul peste pârâul Sâmnicel, pe DN 7, județul Vâlcea vor dura până vineri 16 noiembrie 2018. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat participantilor la trafic.
La aceasta oră o echipă de muncitori lucrează la înlocuirea rosturilor de dilatație ale podului peste pârâul Sâmnicel amplasat pe traseul DN 7, în județul Vâlcea, în proximitatea localității Blidari și face toate eforturile posibile pentru ca intervenția să fie finalizată până vineri seara.
Având în vedere că este necesară menținerea în permanență a unei benzi de circulație libere, intervenția la cele două rosturi de dilatație permite activitatea simultană a maxim 4 muncitori pe pod. Lucrările de înlocuire a rosturilor de dilatație ale podurilor sunt extrem de importante pentru asigurarea circulației în bune condiții.
Menționăm că rosturile de dilatație deteriorate pot produce avarii semnificative autovehiculelor și nu în ultimul rând, accidente cu consecințe grave.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat participanților la trafic, facem apel la aceștia să înțeleagă necesitatea intervenției la acest pod și îi rugăm să manifeste răbdare până la finalizarea lucrărilor.
Precizăm că în zonă circulația se desfășoară semaforizat dar și cu piloți de circulație, atunci când situația o impune.
Mulțumim cu această ocazie Poliției Rutiere Vâlcea care a acordat tot sprijinul necesar pentru dirijarea traficului rutier și pentru desfășurarea circulației în condiții de siguranță.