Lucrări intense de modernizare la Vlădești

Comuna Vlădești este un adevărat șantier în această vară. În localitatea condusă de Adrian Cosac sunt în plină desfășurare lucrările de extindere a rețelei de alimentare cu gaze naturale.

De această utilitate vor beneficia gospodăriile aflate în satele Vlădești și Priporu, aflate pe 71 de străzi, în total 32 de kilometri lungime. Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny și are un buget de aproximativ un milion de euro.
De menționat este că anul trecut alte 40 de gospodării au fost racordate la sistemul de alimentare cu gaze naturale. La Vlădești vor mai rămâne trei sate unde nu vor ajunge gazele naturale, Trundin, Pleașa și Fundătura, acolo unde distanța mare și numărul redus de locuitori nu fac rentabilă investiția.

Edilul Adrian Cosac și echipa pe care o coordonează caută, însă, soluții viabile și pentru oamenii care locuiesc în aceste sate. Și nu este singura veste bună de la Vlădești. În paralel se lucrează și la modernizarea sistemului de iluminat public, proiect amplu care a ajuns la a patra etapă.
Primarul comunei aflate în apropierea Râmnicului spune că a primit și o veste bună: s-a dat avizul pentru amplasarea unui teren de sport aflat în vecinătatea sălii de sport din localitate. Infrastructura rutieră rămâne o prioritate pentru conducerea UAT-ului, în acest timp lucrându-se la implementarea mai multor proiecte pentru modernizarea drumurilor comunale de interes local.