Lucrări importante la Scundu
În comuna Scundu se află în derulare mai multe lucrări foarte importante pentru comunitatea locală. Astfel, pe Strada Izvorului s-a constatat o ruptură și se intervine cu o echipă pentru montarea unor ziduri de sprijin și pentru reparații. Cu acest prilej se igienizează și albia Pârâului Scundu. Zona este importantă pentru oameni, pentru că în apropiere sunt mai multe terenuri agricole și drumul se inunda atunci când precipitațiile erau abundente. Lucrări ample se desfășoară și pe Strada Soarelui, acolo unde se montează rigole, se fac ziduri de sprijin, urmând ca mai apoi să se pună un strat de balastru. De asemenea, se intervine la un podeț care necesită reparații. Și baza sportivă din localitate trece prin lucrări de modernizare. Se montează gazonul și se construiesc tribunele. Totul o să fie gata în toamnă, iar echipa locală de fotbal, Zorile, își va desfășura meciurile de pe propriul teren la Orlești.