Lucrări importante în derulare la Cernișoara
În comuna vâlceană Cernișoara continuă în ritm alert lucrările de modernizare a infrastructurii. Dacă acum câțiva ani drumurile arătau jalnic, acum o mare parte dintre ele beneficiază de asfalt, în urma finanțării prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny. Proiectul de apropie de final dar în scurt timp va începe unul la fel de mare, extinderea rețelei de canalizare în toată comuna, cu finanțare de la Agenția Fondului de Mediu. Ultimele lucrări la canalizare au fost făcute în 2011, pentru 8 kilometri. O altă veste bună de la Cernișoara este că cei 200 de elevi școlari și preșcolari beneficiază din nou de programul unei mese calde zilnice, care s-a mai derulat în localitate în 202022.