Locuitorii comunei Racovița, nemulțumiți de exproprierile ce urmează a fi făcute pe raza comunei
La sediul CJ Vâlcea, miercuri, 7 septembrie, a fost organizată o întâlnire la care au participat: reprezentanți ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), ai asocierii de firme care va construi Secțiunea 2 Boița – Cornetu a autostrăzii Sibiu-Pitești și ai Primăriei Racovița.
“Scopul acestei întâlniri, la care a participat și prefectul județului Vâlcea, Mihai Oprea, a fost acela de a lămuri unele aspecte referitoare la exproprierile ce urmează a fi făcute pe raza comunei Racovița, pentru construirea Centrului de Întreținere și Coordonare Cornetu.
În urma discuțiilor purtate astăzi, s-a stabilit ca proiectantul să transmită, în termen de 3 săptămâni, o nouă soluție de proiectare pentru obiectivul respectiv, reprezentanții CNAIR urmând să analizeze această nouă variantă, astfel încât să fie afectate cât mai puțin gospodării și să respecte, în același timp, condițiile impuse de finanțator”, a precizat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.