
Liga a IV-a Vâlcea a programat penultima etapă a sezonului
Primul eșalon al fotbalului vâlcean a programat penultima etapă a acestui sezon și surprizele nu mai sunt posibile la polul opus al clasamentului. Lidera ierarhiei, FCP Otăsău, a câștigat la masa verde trei puncte și este campioana județului încă de etapa trecută. Podiumul este completat de Cozia Călimănești și Oltețul Alunu, formații care și-au păstrat blazonul și acu câștigat câte trei puncte. În partea inferioară a clasamentului, Viitorul Voicești și Atletic Drăgășani nu mai pot spera să își părăsească locurile în timp ce Minerul Berbești este deja istorie pentru fotbalul vâlcean.
Miercuri e finala Cupei României
Liga a IV-a va intra în vacanță la finalul acestei săptămâni dar cea mai așteptată partidă se va disputa miercuri, pe stadionul din Zăvoi. În finala fazei județene a Cupei României se întâlnesc cele ai bune echipe din Vâlcea, FCP Otăsău și Cozia Călimănești. Gruparea primarului Cătălin Avan are șansa să facă primul event din istoria clubului în timp ce Cozia își dorește un trofeu și participarea în faza națională a competiției.
Rezultate:
Minerul Berbești – FCP Otăsău 0-3, la masa verde
Minerul Costești – Viitorul Budești 5-0
Oltețul Alunu – Unirea Tomșani 2-0
CS Gușoeni – Lotru Brezoi 4-7
Foresta Malaia – Cozia Călimănești 1-2
Viitorul Mateești – ACSP Măglași 2-3
Viitorul Voicești – FC Băbeni 1-3
Viitorul Horezul – Atletic Drăgășani – se joacă azi